duminică, 25 august 2013

HC Dunărea Brăila a câştigat turneul de la Constanţa

Foto: Paul Alexe
HC Dunărea Brăila a câştigat turneul de pregătire de la Constanţa, învingând, în această dimineaţă, în meciul decisiv, echipa gazdă, CSU Neptun Constanţa, cu scorul de 31-27 (15-15). În meciul care a decis ocupantele locurilor 3 şi 4, CSM Unirea Slobozia a învins Ştiinţa Bucureşti, cu 30-21. 

La primul meci împotriva unui adversar puternic, din această vară, tânăra echipă constănţeană s-a dovedit a fi o nucă tare, fetele antrenate de Ion Crăciun dând o replică bună mai valoroasei sale adversare. Dunărea, de la care a lipsit Ramona Farcău, menajată după primele două meciuri, s-a aflat la conducere în prima parte a jocului, însă constănţencele au ţinut tot timpul aproape, iar la pauză s-a intrat la egalitate, 15-15. În partea a doua, cele două echipe au alternat la conducere, iar finalul se anunţa a fi unul pe muchie de cuţit, scorul fiind egal, 27-27, cu trei minute înainte de final. Experienţa superioară a brăilencelor şi-a spus, însă, cuvântul, constănţencele irosind două atacuri consecutive, din cauza unor greşeli tehnice de pasare, sancţionate imediat pe contraatac. S-a terminat 31-27, ambii antrenori, Ion Crăciun şi Cristi Preda, având lungi discursuri în faţa jucătoarelor după încheierea meciului.
Golurile Dunării au fost marcate de Horje 8, Adespii 7, Moldovan 5, Irimia 3, Dragut2, Perianu 2, Czeczi 2, Batia 1, Barbos 1, în timp ce pentru "studentele" constănţene au marcat Sheiko 8, Enescu 7, Toma 6, Arfir 3, Ionescu 2, Zlăvog 1. O evoluţie foarte bună în poarta Neptunului a avut Mihaela Petrescu, singurul portar pe care lotul constănţean îl are în lot!

Joi, antrenorii celor două echipe au conventi să dispute încă două meciuri de pregătire, ambele la Brăila, de la ora 12.00, respectiv 18.00.

sâmbătă, 24 august 2013

Câştigătoarea turneului de la Constanţa se decide între CSU Neptun şi HC Dunărea Brăila

Fotot: Paul Alexe
CSU Neptun Constanţa şi HC Dunărea Brăila îşi vor disputa supremaţia în finala turneului de pregătire de la Constanţa, meciul fiind programat sâmbătă, de la ora 12.00. Pentru locul trei se luptă divizionarele A, CSM Unirea Slobozia şi Ştiinţa Bucureşti. Vineri seară, CSU Neptun a învins Ştiinţa, scor 39-25 (20-12), în timp ce HC Dunărea Brăila a dispus de CSM Unirea Slobozia, cu 35-26 (19-14).
Rezultate normale în prima zi a turneului de pregătire de la Constanţa, echipele de primă ligă, CSU Neptun şi HC Dunărea Brăila, obţinând victorii scontate în faţa celor două divizionare A, CSM Unirea Slobozia şi Ştiinţa Bucureşti.
În primul joc al serii, CSU Neptun n-a avut probleme în faţa celor de la Ştiinţa Bucureşti, gazdele instalându-se la conducere încă din primele minute, pentru ca avantajul să crească odată cu trecerea timpului. Golurile echipei de la malul mării au fost marcate de Sheiko 12, Toma 5, Enescu 4, Ionescu 4, Arfir 3, Lazăr 3, Tiron 3, Zlăvog 2, Orşivschi 1, Mărginean 1, Conache 1. Pentru formaţia bucureşteană au punctat Kanda 5, Trancu 4, Puta 3, Popescu 3, Leahu 3, Bălan 3, Brătulescu 3, Catrinoiu 1.
Ultimul meci al zilei de vineri le-a adus faţă în faţă pe HC Dunărea Brăila şi CSM Unirea Slobozia, fetele antrenate de Cristi Preda obţinând o victorie clară şi meritată, însă nu fără a trece prin multe momente în care adversarele au dat o replică foarte bună. Golurile echipei dunărene au fost reuşite de Perianu 6, Dragut 5, Czeczi 5, Farcău 4, Horje 3, Moldovan 3, Adespii 2, Bafta 2, Barbos 2, Irimia 2, Eşeanu 1, în timp ce pentru echipa antrenată de Liviu Paraschiv au punctat Moroianu 9, Nica 5, Stănciulescu 4, Vescă 3, Ciuplea 1, Drăgan 1, Popescu 1, Simion 1, Dospin 1.
Sâmbătă, în ultima zi a turneului se dispută următoarele jocuri: CSM Unirea Slobozia - Ştiinţa Bucureşti (ora 10.00) şi CSU Neptun Constanţa - HC Dunărea Brăila (ora 12.00).

vineri, 23 august 2013

Turneul de la Constanţa a debutat cu rezultate normale

Foto: Paul Alexe
În această dimineaţă, la Sala Sporturilor din Constanţa a debutat un turneu amical de handbal feminin, organizat de CSU Neptun Constanţa şi la care mai participă HC Dunărea Brăila, CSM Unirea Slobozia şi Ştiinţa Bucureşti. Se joacă fiecare cu fiecare, turneul urmând a se încheia mîine dimineaţă.  
În primul meci, echipa gazdă, CSU Neptun, a primit replica singurei echipe care a reuşit să o învingă în sezonul trecut, din Divizia A, CSM Unirea Slobozia. Antrenorul Ion Crăciun a avut posibilitatea să le vadă la lucru, pentru prima oară în meci, pe cele două tinere internaţionale de la LPS Iaşi, interul stânga Bianca Tiron şi pivotul Mădălina Conache, dar şi pe extrema Ana Maria Lazăr. O problemă majoră o ridică, în continuare, postul de portar, acolo unde antrenorul constănţean nu o are decât pe Mihaela Petrescu. Dealtfel, spre amuzamentul celor prezenţi, la o aruncare de la 7m în favoarea echipei din Slobozia, Ion Crăciun i-a strigat Mihaelei petrescu să vină la schimbare! La rândul său, Liviu Paraschiv a avut-o la dispoziţie pe constănţeanca Monica Ştefan, revenită la echipă, după o mai lungă perioadă de pauză.  Jocul în sine le-a arătat celor doi antrenori, Ion Crăciun şi Liviu Paraschiv, că mai au multe de pus la punct, lucru normal având în vedere tinereţea loturilor, dar şi faptul că ambele echipe au în componenţă câteva jucătoare noi. După o primă repriză echilibrată, dar având echipa constănţeană la conducere, Neptunul a intrat la vestiare în avantaj minim, 15-14. Echilibrul s-a păstrat până la 19-19, după care constănţencele au reuşit să se desprindă decisiv, impunându-se cu 29-25.
Golurile echipei constănţene au fost marcate de Sheiko 10, Tiron 5, Enescu 4, Toma 3, Arfir 2, Mărginean 2, Orşivschi 1, Lazăr 1, Vasiliu 1, în timp ce pentru CSM Unirea Slobozia au punctat Moroianu 7, Băcăuanu 6, Ştefan 3, Năstase 2, Stănciulescu 2, Drăgan 1, Simion 1, Dospin 1, Nica 1, Popescu 1.
Mădălina Toma, jucătoare CSU Neptun: "A fost un meci bun şi mă bucur că ne-am revanşat după meciul din returul sezonului trecut, când ne-au învins, la Slobozia. Sper să continuăm pe o pantă ascendentă".
Andreea Dospin, jucătoare CSM Unirea Slobozia: "Încă nu pot spune că m-am acomodat cu noile mele colege, dar lucrurile sunt pe făgaşul cel bun, fiecare meci de pregătire ajutându-ne să creştem în omogenitate. La Constanţa, revin întotdeauna cu plăcere, după anii în care am jucat sub culorile Tomisului, şi, chiar dacă aveţi un alt lot decât cel din care am făcut parte, le ţin pumnii fetelor în viitoarea ediţie de campionat".
Silviu Băiceanu, director sportiv CSU Neptun: "Ne aşteaptă meciuri grele în Liga naţională, dar dacă nu am spera la meciuri mai bune nu am avea ce să căutăm aici. Întâlnirea de astăzi a reprezentat un test util".
Liviu Paraschiv, antrenor principal CSM Unirea Slobozia: "Pentru noi acest joc este precum o victorie şi ne-a arătat unde mai trebuie să lucrăm. Avem cinci jucătoare noi, iar acest lucru s-a văzut la capitolul omogenitate. Sper să reântâlnim Neptunul, anul viitor, în Liga Naţională".
În cel de-al doilea joc, HC Dunărea Brăila, una dintre pretendentele la podiumul Ligii Naţionale în viitoarea ediţie de campionat, a primit replica ambiţioasei divizionare A, Ştiinţa Bucureşti. Conform aşteptărilor, brăilencele s-au impus cu 40-30 (18-16), după o primă repriză în care au primit o replică destul de curajoasă din partea echipei antrenate de Lucian Gyulay.
După amiază, de la ora 18.00, CSU Neptun primeşte replica celor de la Ştiinţa, iar HC Brăila joacă împotriva fetelor de la CSM Unirea Slobozia (ora 20.00).

sâmbătă, 10 august 2013

CSU Neptun, victorie în primul meci de pregătire

CSU Neptun Constanţa a susţinut, în această seară, primul meci de pregătire din perioada precompetiţională, fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan deplasându-se la Galaţi, pentru o "dublă" contra echipei locale, HC Danubius Galaţi. La capătul unui meci de factură modestă, constănţencele au obţinut victoria cu 28-25 (11-12). Meciul revanşă are loc mâine, de la ora 10.00.

CSU Neptun Constanţa şi HC Danubius Galaţi, două echipe cu stări de spirit diferite, dar cu probleme la fel de mari. În timp ce constănţencele pregătesc, în efectiv redus (Ion Crăciun are sub comandă doar 12 jucătoare), revenirea în Liga Naţională, HC Danubius a retrogradat în Divizia A şi mai are "de doi lei speranţă" că va evolua pe prima scenă şi în sezonul viitor, trebuind să câştige turneul de baraj organizat de federaţie şi să aştepte ca o echipă din prima ligă să se retragă.
Meciul din această seară n-a scos în evidenţă decât dorinţa evidentă a ambelor echipe de a-şi apropia victoria, dar şi lipsa de argumente, în condiţiile în care greşelile tehnice individuale au apărut de ambele părţi, fapt normal având în vedere actualul stadiu al pregătirilor. Mai mult, jocul s-a desfăşurat într-o sală care a semanat mult cu o "saună", fapt ce a influenţat exprimarea în joc a celor două echipe.
"Nu am reuşit încă să formăm un lot de Liga I. Cu atât de puţine jucătoare nu poţi aborda o competiţie atât de puternică. Avem un singur portar, nu avem extremă dreapta şi nici inter dreapta, ne trebuie neapărat câteva transferuri, iar asta cât mai curând, pentru ca noile jucătoare să se integreze", a declarat, pentru Metisson Sport, antrenorul constănţencelor, Ion Crăciun.
Golurile echipei constănţene au fost marcate de Mădălina Toma 6 (4x7m), Andreea Enescu 4, Andreea Vasiliu 4, Andreea Mărginean 3, Adina Zlăvog 3, Alla Sheiko 2, Oana Ionescu 2, Daniela Arfir 2, Alexandra Orşivschi 2. Pentru gazde, au punctat Irina Glipko 11, Carmen Gheorghe 4, Iaroslava Burlacenko 4, Delia Mărginean 2, Iulia Artean 2, Iulia Zaremba 1, Irina Başa 1.
Mâine, de la ora 10.00, cele două echipe vor disputa meciul revanşă.

joi, 8 august 2013

CSU Neptun susţine primele meciuri de verificare

Sursa foto: Facebook
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa susţine, vineri şi sâmbătă, primele meciuri de verificare din această vară. Fetele antrenate de Ion Crăciun se deplasează la Galaţi, unde vor întâlni divizionara A HC Danubius. Primul meci este programat vineri, de la ora 18.00, iar cel de-al doilea sâmbătă, de la ora 10.00.

CSU Neptun a încheiat prima perioadă de pregătire, în care antrenorii Ion Crăciun şi Florin Cazan au pus accentul pe pregătirea fizică şi încărcare în sala de forţă. Pentru a le face să treacă mai uşor (sau măcar cu zâmbetul pe buze!) peste această perioadă de pregătire grea, Ion Crăciun a pigmentat şedinţele de antrenament cu ieşiri cu bicicletele sau o plimbare cu barca, pe lacul Tăbăcărie (foto)!

Din păcate, într-un moment în care problemele financiare par să se fi reglat, antrenorul constănţean se confrunta cu o lipsă acută de efectiv, sub conducerea sa aflându-se doar 11 jucătoare.

În ultimele zile, se antrenează împreună cu lotul constănţean extrema stângă Alexandra Mihaela Orşivschi, de la LPS Iaşi, componentă a echipei naţionale de tineret, dar care n-a prins lotul pentru Campionatul European ce are loc, în această perioadă, în Danemarca. Tânăra jucătoare ieşeană are 19 ani şi 1,73 m înălţime. Anul trecut, a făcut parte din echipa naţională de junioare, locul IV la campionatul Mondial din Muntenegru.


marți, 23 iulie 2013

CSU Neptun, reunire în efectiv redus

CSU Neptun Constanţa, nou-promovată în Liga Naţională feminină de handbal, s-a reunit în această dimineaţă la primul antrenament din perioada precompetiţională. La chemarea antrenorilor Ion Crăciun şi Florin Cazan au răspuns prezent doar zece jucătoare, dintre care doar una poate fi trecută la capitolul “noutăţi”, interul Andreea Enescu. În schimb, lipsesc mai multe jucătoare din lotul cu care echipa de la malul mării a promovat.

Antrenorul Ion Crăciun crede cu încăpăţânare că Neptunul trebuie să rămână pe harta handbalului românesc. Deşi traversează momente dificile, în care incertitudinea reprezintă cuvântul de ordine, Ion Crăciun a sunat adunarea pentru perioada de pregătire precompetiţională, la apelul său răspunzând zece jucătoare, dintre care nouă sunt, în mare parte, cele care au dus greul în sezonul trecut. Singura noutate, la această oră, o reprezintă revenirea după un sezon petrecut la Ploieşti, a interului Andreea Tîlvîc-Enescu. Celelalte jucătoare prezente sunt: Alla Sheiko, Daniela Arfir, Andreea Mărginean, Oana Ionescu, Mihaela Petrescu, Mădălina Toma, Adina Zlăvog, Andreea Vasiliu şi Cristina Strahan. La Constanţa se află şi Iana Sitenko, dar aceasta n-a participat la primul antrenament.

Din lotul cu care Neptunul a obţinut promovarea, lipsesc Nicoleta Rusu (plecată la CSM Cetate Deva), Cristina Rusali (care urmează să devină mămică) şi Ana Maria Dragut (s-a întors, după împrumut, la HC Dunărea Brăila), dar şi Georgiana Ciuică, jucătoare la care antrenorul constănţean pare tentat să renunţe.
Pentru următoarele zile, programul dobrogencelor cuprinde antrenamente zilnice în aer liber, pe iarba de pe Stadionul “Mihail Naca” din Constanţa, dar şi în sala de forţă. După reacomodarea cu efortul, se va trece pe nisip, iar apoi, probabil, se va pleca într-un cantonament montan.

Foto: Tudorel Ene - Metisson Sport

vineri, 12 iulie 2013

Nicoleta Rusu lasă Constanţa pentru Deva!

Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa este penultima dintre echipele din Liga Naţională, înaintea nou înfiinţatei HCM Rm.Vâlcea, care sună adunarea pentru perioada de pregătire pre-competiţională. Fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan se vor reuni luni, 15 iulie, urmând a face reacomodarea cu efortul pe nisipul încins de la Mamaia. 

Înscrisă în viitoarea ediţie a Ligii Naţionale pe ultima sută de metri, CSU Neptun Constanţa pare departe de a-şi fi clarificat intenţiile pentru viitorul sezon. Cu o singură achiziţie confirmată, interul stânga Andreea Tîlvîc-Enescu revenind în oraşul de la malul mării, gruparea constănţeană nu ştie încă pe ce jucătoare se poate baza în Liga Naţională. Cu siguranţă, printre cele care vor părăsi Constanţa se numără extrema Nicoleta Rusu, care a fost deja prezentă la reunirea echipei Cetate Deva.

Jucătoarele care au făcut posibilă promovarea în Liga Naţională, după un singur sezon în Divizia A, sunt aşteptate la discuţii până duminică, luni urmând a fi programat primul antrenament. Din păcate, ca şi în cazul Nicoletei Rusu, care şi-a încheiat contractul, la 30 mai, fără a se purta discuţii pentru o eventuală prelungire, este posibil să mai apară şi alte surprize neplăcute, iar numărul jucătoarelor care vor răspunde "prezent" să fie mai mic decât cel preconizat...


joi, 11 iulie 2013

Andreea Tîlvîc-Enescu s-a întors la CSU Neptun Constanţa

Revenită după un an în Liga Naţională, echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa încearcă să strângă rândurile şi să adune, sub conducerea antrenorului Ion Crăciun, un lot competitiv pentru a aborda cu succes viitorul sezon. Deşi este ultima echipă care reia pregătirile, reunirea lotului fiind programată pe 15 iulie, gruparea constănţeană începe să fie activă în pe piaţa transferurilor, reuşind să obţină semnătura Andreei Tîlvîc-Enescu.
Jucătoare ce poate evolua pe toate poziţiile de la linia de 9m, Andreea Tîlvîc-Enescu revine la Constanţa, după un an petrecut la CSU Ploieşti (locul 9 în ultima ediţie a LN), unde a fost golghetera echipei, cu 87 de goluri marcate. Sibiancă la origine, sportiva a mai jucat la Constanţa în perioada 2009-2012 (participând la ultima campanie europeană a echipei, în Cupa Cupelor), despărţindu-se de gruparea de la malul mării după ce Neptunul a retrogradat în liga secundă. "Andreea a semnat un contract pe doi ani. Este o jucătoare cu experienţă, puternică şi care, cu siguranţă, va ajuta echipa", a confirmat noul oficial al echipei, Silviu Băiceanu.
În ceea ce priveşte restul lotului, lucrurile sunt încă neclare, duminică urmând să aibă loc discuţii individuale cu jucătoarele care au dus greul în sezonul petrecut în Divizia A. Evident, mai există discuţii şi cu alte jucătoare, încercându-se aducerea a încă două-trei jucătoare cu experienţă, dar şi a unora tinere, cu perspectivă de creştere.

duminică, 9 iunie 2013

CSU Neptun a primit „OK-ul” pentru Liga Naţională

După o perioadă de incertitudine, conducerea CSU Neptun a decis, vineri, să înscrie echipa în sezonul următor al Ligii Naţionale de handbal feminin. La nivel tehnic, încă se discută despre componenţa lotului cu care se va aborda noul campionat, însă un lucru este cert, şi anume că se va continua cu aceeaşi bancă tehnică. Revenită în Liga Naţională după o pauză de un an, în care a evoluat în Divizia A, CSU Neptun se pregăteşte să alcătuiască o echipă competitivă pentru primul eşalon, în urma deciziei conducerii clubului constănţean de a susţine echipa în continuare.
„Am avut o şedinţă azi-dimineaţă (n.r. - vineri dimineaţă) şi am hotărât să păstrăm echipa şi să o înscriem în Liga Naţională. Mai mult, sperăm ca, într-o săptămână, toate drepturile salariale să fie virate şi să trecem la treabă, să constituim echipa care va aborda acest început de campionat. Sperăm că vom avea succes. Vom mai aduce câteva jucătoare care doresc să se alăture clubului nostru”, a spus preşedintele CSU Neptun, Cornel Panait (foto).
O veste bună pentru iubitorii constănţeni de handbal feminin este că antrenorii Ion Crăciun şi Florin Cazan vor rămâne la „cârma” echipei şi în Liga Naţională. În plus, conform preşedintelui CSU Neptun, clubul se află într-o strânsă legătură cu Asociaţia Judeţeană de Handbal, în vederea găsirii unor jucătoare de perspectivă pentru noul campionat. „Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Handbal mi-a reconfirmat că sunt discuţii cu câteva jucătoare care au hotărât să opteze pentru CSU Neptun, în ipoteza că ne vom înscrie în Liga Naţională. Deci, această problemă este rezolvată. În ceea ce priveşte conducerea tehnică, se va continua în formula care a fost şi în sezonul trecut”, a precizat Panait.

La finalul anului trecut, CSU Neptun a trecut din sfera privată în curtea Ministerului Educaţiei, ceea ce a permis Consiliului Judeţean Constanţa şi Universităţii Maritime să contribuie financiar în mod egal. Însă, chiar şi aşa, se pare că sunt probleme cauzate de legislaţia din sport. „Problema nu este dacă găsim sau nu sponsori, pentru că, la momentul actual, echipa este susţinută de Consiliul Judeţean şi Universitatea Maritimă. Însă există o problemă în legislaţie la susţinerea sportului. Trebuie ca cei care doresc să existe sport în România să înţeleagă că nu putem finanţa o echipă profesionistă cu actualele soluţii legale, care la vremea aceasta nu mai fac faţă. Dacă vrei să oferi prime de joc pentru jucătoare, care ar trebui să fie recompensate pentru munca lor şi pentru că-şi riscă sănătatea pe teren, ne lovim de legislaţie, care este destul de ambiguă”, ne-a mai spus preşedintele Cornel Panait. 
 
Andrei Aldea (Cuget Liber)

joi, 30 mai 2013

Dumitru Muşi: "Este regretabilă situaţia în care a ajuns handbalul feminin constănţean!"

Criza prelungită prin care trece handbalul feminin constănţean, în special la nivel financiar, dar cu repercursiuni directe asupra performanţelor echipei, are darul de a-i îngrijora pe toţi cei care, mai mult sau mai puţin, au contribuit la afirmarea sportului cu mingea mică în spaţiul dobrogean. Fără teama de a exagera, putem spune că, exceptându-l pe profesorul emerit Traian Bucovală, sub conducerea căruia echipa Constanţei a promovat pentru prima oară pe prima scenă a ţării, un alt nume se apropie până aproape de contopire cu istoria handbalului feminin de la malul mării. Iar acesta este cel al antrenorului Dumitru Muşi, cel care s-a aflat la cârma Hidrotehnicii (ulterior, Tomisului) nu mai puţin de 15 ani, timp în care echipa a evoluat numai în prima ligă, reuşind calificarea într-o finală şi două semifinale de cupe europene.
Revenit, în iarnă, după o pauză de un an, la conducerea unei echipe din Liga Naţională (HCM Roman), antrenorul constănţean vorbeşte, într-un interviu acordat saitului Metisson Sport despre modul în care percepe ceea ce s-a întâmplat cu echipa feminină a Constanţei, în ultimii ani.
"Este greu să te exprimi cu privire la o situaţie pe care n-o cunoşti în totalitate, dar este regretabil că handbalul feminin, un sport cu tradiţie la Constanţa, a fost nevoit să treacă prin nişte momente neplăcute, culminând cu retrogradarea în liga a doua. Din păcate, înţeleg că, deşi echipa a reuşit să revină în Liga Naţională, problemele sunt departe de a se fi rezolvat, iar munca antrenorilor şi a jucătoarelor s-ar putea risipi în van... O echipă care juca o finală de cupă europeană, de la care, în mod constant, plecau jucătoare la loturile naţionale, iar noi eram bucuroşi de acest lucru, a intrat într-un con de umbră, în special datorită nesusţinerii financiare. Din păcate, anumiţi oameni, ajunşi pe anumite funcţii, au ajuns să hotărească destinul unei echipe şi a altor oameni care muncesc în această echipă. Constanţa rămâne în inima mea, sunt un produs al şcolii constănţene de handbal şi nu poate să nu mă doară ceea ce se întâmplă. Chiar dacă n-a mai fost nevoie de ajutorul meu şi am fost dat la o parte, mereu voi avea plăcerea de a auzi lucruri bune despre handbalul feminin constănţean".

miercuri, 29 mai 2013

Situaţie incertă la CSU Neptun după promovarea în Liga Naţională

Revenită în primul eşalon al handbalului feminin românesc, CSU Neptun Constanţa se află printre ultimele echipe care încă nu şi-au efectuat planul de organizare pentru sezonul 2013-2014 al Ligii Naţionale. Antrenorii şi jucătoarele Neptunului încă aşteaptă un răspuns de la conducerea clubului pentru a afla bugetul pentru următorul sezon. „Săptămâna aceasta se va lua o decizie. Este, într-adevăr, cam târziu. Mai toate echipele şi-au făcut planul de viitor. Au achiziţionat jucătoare, şi-au completat loturile. Noi încă nu am discutat nici cu jucătoarele care sunt în echipă şi nu ştim ce să facem mai departe. Am promovat în prima ligă şi trebuie să ne facem un plan de viitor”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, antrenorul CSU Neptun, Ion Crăciun.
În sezonul precedent al Diviziei A, echipa constănţeană a suferit doar o singură înfrângere, fiind ferită de prea multe accidentări. Însă ajunsă la un nivel competiţional mai înalt, Neptunul va trebui să se întărească şi să-şi mărească lotul. „Deocamdată, trebuie să discutăm cu conducerea clubului, pentru că actualul lot este cam subţire pentru Liga Naţională. În Divizia A ne-am mobilizat. Dar la prima ligă altfel se pune problema. Echipele sunt mult mai puternice. Aşteptăm să vedem bugetul, după care vom fixa obiectivul pentru sezonul 2013-2014", ne-a mai spus Crăciun.
După retrogradarea echipei constănţene în eşalonul secund, handbalistele rămase în lot şi cele noi-venite pe parcurs au făcut un efort pentru a readuce CSU Neptun în prim planul handbalului ro-mânesc, impresionând astfel unele echipe din Liga Naţională, care acum le solicită serviciile. „Pentru fete e foarte târziu. Unele sunt căutate de echipe din Liga Naţională, altele îşi caută ele echipă, pentru că este normal să fie preocupate de viitorul lor. Ele ar dori, totuşi, să rămână la Neptun, să continuăm, dar nu depinde de mine acest lucru”, a explicat antrenorul CSU Neptun.
(Andrei Aldea - Cuget Liber Constanţa)

vineri, 17 mai 2013

LPS Iaşi nu se prezintă la meciul cu CSU Neptun!

CSU Neptun Constanţa încheie sezonul cu o victorie...prin neprezentarea adversarei! Programat să se dispute duminică, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor, meciul dintre CSU Neptun şi LPS Iaşi nu se va mai disputa, echipa moldavă anunţând federaţia că nu se va prezenta la acest joc. "În lotul echipei din Iaşi sunt multe junioare, unele dintre acestea având de susţinut examentul de bacalaureat. Mai mult, după turneul final al Campionatului Naţional de junioare I, unde LPS Iaşi a obţinut medaliile de bronz, două dintre jucătoarele de bază ale echipei s-au accidentat. Din aceste motive, conducerea clubului ieşean a comunicat că nu poate încropi o echipă pentru meciul de la Constanţa şi nu se vor prezenta", ne-a comunicat o sursă din cadrul Comisiei de Competiţii a F.R.H. 
În aceste condiţii, în conformitate cu Regulamentul de desfăşurare a Diviziei A feminine, CSU Neptun încheie sezonul cu o victorie cu 10-0. Fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan bifează astfel a 25 victorie, din 26 de meciuri, obţinând o binemeritată promovare în prima ligă, după un singur sezon petrecut în eşalonul secund. 
În următoarea perioadă, la nivelul conducerii clubului vor avea loc unele întâlniri la capătul cărora se speră găsirea unei soluţii care să permită păstrarea actualei conduceri tehnice la echipă, precum şi alcătuirea unui lot competitiv pentru viitorul sezon al Ligii Naţionale. Deasemenea, în funcţie de rezultatul acestor discuţii, se vor demara tratative şi cu o parte dintre jucătoarele care au încheiat contractul cu CSU Neptun, precum şi cu alte câteva jucătoare din ţară, care şi-au arătat disponibilitatea de a negocia cu gruparea de la malul mării.

miercuri, 15 mai 2013

Neptunul s-a impus la scor în disputa de la Buzău

Nu cu mult timp în urmă, ar fi fost un duel interesant în prima ligă, poate chiar cu implicaţii în zona cupelor europene. Acum, confruntarea dintre HM Buzău şi CSU Neptun Constanţa s-a transformat (ca şi în tur) într-un marş forţat al elevelor antrenorilor Ion Crăciun şi Florin Cazan! Având deja asigurată revenirea în Liga Naţională, fetele de la malul mării au jucat pentru a demonstra (dacă mai era nevoie!), că alcătuiesc cea mai puternică echipă din Seria A a Diviziei A, iar promovarea este pe deplin meritată. Deşi şi-ar fi dorit măcar o palidă revanşă după umilinţa din tur, buzoiencele n-au putut face faţă ritmului de joc impus de constănţencele, astfel că, la final, s-a înregistrat o nouă victorie categorică a Neptunului: 39-24 (21-11). Ca de obicei, s-a remarcat jocul colectiv al fetelor noastre, însă se cuvine evidenţiată evoluţia foarte bună a Mihaelei Petrescu (foto), singurul portar înscris pe foaia de joc de către Ion Crăciun, în condiţiile în care Iana Sitenko n-a făcut deplasarea, fiind accidentată.
„Am controlat meciul de la început, chiar dacă gazdele au încercat să se ridice la un nivel bun. Am blocat foarte bine cei doi interi ai lor, am recuperat multe mingi şi astfel s-au înscris multe goluri pe contraatac şi faza a doua. Buzăul a încercat să ţină ritmul, dar pregătirea lor fizică a fost clar inferioară“, a declarat, pentru cotidianul Telegraf, antrenorul secund al echipei constănţene, Florin Cazan. 
Pentru CSU Neptun au evoluat: Mihaela Petrescu 27 intervenţii salvatoare (!) - portar; Mădălina Toma 9 goluri, Nicoleta Rusu 6, Alla Sheiko 5, Daniela Arfir 5, Andreea Mărginean 5, Andreea Zlăvog 3, Georgiana Ciuică 2, Ana Maria Dragut 2, Oana Ionescu 1, Andreea Vasiliu 1. 
Următorul meci al Neptunului, ultimul din actualul sezon, este programat duminică, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor din Constanţa. Adversara fetelor noastre va fi LPS Iaşi, echipa care în tur a fost foarte aproape să smulgă cel puţin un punct, CSU Neptun impunându-se la limită, 24-23.
Meciul dintre CSU Neptun şi LPS Iaşi va fi transmis în direct de Neptun TV.

marți, 14 mai 2013

Promovarea a venit, grijile n-au dispărut...

Foto: Paul Alexe
CSU Neptun Constanţa susţine, miercuri, penultimul joc din actualul sezon al Diviziei A. Având promovarea deja acontată, în urma victoriei obţinute etapa trecută (35-30, la Bucureşti, cu Ştiinţa), fetele antrenate de Ion Crăciun se deplasează la Buzău, pentru confruntarea cu fosta echipă de Liga naţională, HM Buzău (locul 4). O dispută în care singura miză o reprezintă dorinţa gazdelor de a-şi lua revanşa după umilinţa din tur, când Neptunul s-a impus la o diferenţă usturătoare, 37-20, într-un meci în care se întâlneau primele două clasate la acel moment. Între timp, buzoiencele au făcut mai mulţi paşi greşiţi, iar acum mai păstrează şanse mici de a prinde treapta a treia a podiumului, o palidă consolare pentru o grupare cu tradiţie în handbalul românesc.
Constănţencele au efectuat în această dimineaţă un ultim antrenament, iar după prânz au luat drumul oraşului lui Pamfil Şeicaru, cu dorinţa declarată de a-şi respecta blazonul şi de a puncta o nouă victorie. Din păcate, situaţia continuă să fie neclară la club, antrenorul Ion Crăciun trăgând un nou semnal de alarmă, în speranţa că va fi auzit de către cei care au puterea de a ajuta handbalul feminin constănţean. "În momentul acesta, echipa practic nu există! Avem câteva jucătoare care sunt împrumutate, căteva jucătoare care doresc să plece, pentru că, spre surprinderea mea, conducerea executivă a clubului nu se descurcă cu partea finaciară", a declarat antrenorul constănţean pentru Digi 24 Constanţa. Ion Crăciun s-a arătat dezamăgit de faptul că nu se găsesc soluţii pentru a se plăti jucătoarele şi stafful tehnic, dar şi pentru a se aduce noi jucătoare, cu care să se poată clădi o echipă competitivă în Liga Naţională. "În perioada următoare, voi merge personal să bat la unele uşi, pentru a discuta cu oameni care, pe mine personal, m-au ajutat în decursul carierei de antrenor, la echipele pe care le-am antrenat. Mă refer, în principal, la domnul Nicuşor Constantinescu, care susţine sportul constănţean, împreună cu consilierii judeţeni, şi care sper să-şi aplece privirea către această echipă a Constanţei. Avem o serie de jucătoare tinere, de perspectivă, am discutat cu alte câteva jucătoare tinere, care pot să ajute să construim o echipă frumoasă la Constanţa, dar pentru asta este nevoie să fim sprijiniţi şi să avem linişte la echipă", a mai spus Crăciun. 
Revenind la meciul de mâine, acesta se va disputa în Sala Sporturilor "Romeo Iamandi" şi este programat să înceapă la ora 18.00, urmând a fi condus de braşovenii Ovidiu Petre şi Cristian Mihai.

joi, 9 mai 2013

CSU Neptun revine, după un singur sezon, în Liga Naţională!


CSU Neptun Constanţa revine în Liga Naţională! Cu două etape înaintea finalului Diviziei A, fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan şi-au asigurat, matematic, promovarea pe prima scenă a handbalului feminin românesc. Neptunul are cinci puncte avans în faţa ocupantei locului doi, CSM Unirea Slobozia, şi nu mai poate pierde primul loc în clasamentul final al Seriei A, indiferent de rezultatele din ultimele două runde (cu HM Buzău, în deplasare, respectiv LPS Iaşi, la Constanţa). În această după-amiază, "universitarele" de la malul mării s-au impus în disputa cu studentele de la Ştiinţa Bucureşti, scor 35-30, la capătul unui joc pe care l-au avut în permanenţă sub control. "În momentul acesta avem o echipă nouă, tânără, în formare şi, chiar dacă avem un avans considerabil faţă de locul doi, nu a fost un sezon uşor. Cu lotul de jucătoare pe care îl avem acum încercăm să construim o nouă echipă şi să reânodăm firul prezenţelor constănţene în Liga Naţională feminină, fir întrerupt, regretabil, anul trecut, după 32 de ani pe prezenţă continuă. Noi ne-am făcut datoria şi mi-aş dori enorm de mult ca lângă această echipă să vină cât mai mulţi constănţeni şi, mai ales, dintre cei care ar putea susţine financiar echipa", a declarat, fericit, dar cu o umbră de amărăciune în glas, antrenorul Ion Crăciun. "Ne bucurăm nespus pentru promovare, o performanţă obţinută în condiţii deloc uşoare, la capătul unui sezon în care problemele financiare au continuat să macine această echipă. Promovarea este, în proporţie covârşitoare, meritul colectivului tehnic şi a jucătoarelor, mai puţin al conducerii, care a întâmpinat mari greutăţi în a asigura climatul de linişte financiară de care este nevoie la orice echipă. Dacă din punct de vedere al condiţiilor de pregătire şi participare la competiţie lucrurile s-au ridicat la un nivel normal pentru obiectivul propus, nu la fel au stat lucrurile în ceea ce priveşte achitarea drepturilor financiare, unde au existat şi continuă să existe probleme. Poate că revenirea în Liga Naţională, dăruirea şi ataşamentul faţă de Constanţa de care au dat dovadă aceste fete, vor avea ecou şi oamenii cu dare de mână vor veni lângă echipă. Cu actuala conducere tehnică, având la bază actualul lot de jucătoare, plus una-doua jucătoare cu experienţă şi două-trei tinere de perspectivă, CSU Neptun poate supravieţui fără probleme în prima ligă, iar în doi-trei ani poate reveni în lupta pentru podium", a declarat, la rândul său, fostul director executiv Paul Alexe.
În meciul de la Bucureşti, pentru CSU Neptun au evoluat următoarele jucătoare: Mihaela Petrescu - 5 intervenţii salvatoare, Iana Sitenko 7 - portari; Alla Sheiko (foto) 8 goluri, Nicoleta Rusu 7, Mădălina Toma 2, Ana Maria Dragut 4, Andreea Mărginean 3, Oana Ionescu 3, Adina Zlăvog 3, Andreea Vasiliu 3, Daniela Arfir 1, Mariana Filip 1, Georgiana Ciuică.
Din păcate, mai multe probleme decât meciul în sine a pus... drumul de întoarcere acasă! Pentru a doua oară în ultimele două luni, autocarul cu care s-a făcut deplasarea... a cedat, astfel că echipa a revenit la Constanţa după miezul nopţii!
Următorul meci al echipei constănţene este programat miercuri, 15 mai, tot în deplasare, cu HM Buzău. Apoi, în ultima etapă, pe 19 mai, CSU Neptun primeşte, la Constanţa, replica echipei LPS Iaşi.

sâmbătă, 4 mai 2013

Victorie în imagini

CSU Neptun Constanţa - Nova Force Giurgiu 46-11

GALERIE FOTO
(fotografiile sunt protejate în conformitate cu Legea dreptului de autor - Legea nr.8/1996; dacă preluaţi, rog precizaţi sursa: csuneptunconstanta.blogspot.ro).

marți, 30 aprilie 2013

Defilare, în ajun de 1 Mai!

CSU Neptun Constanţa - Nova Force Giurgiu 46-11 (20-3)

Foto: Paul Alexe
CSU Neptun Constanţa s-a apropiat la un singur punct de revenirea în Liga Naţională. Fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan s-au... antrenat cu public în această după-amaiză, obţinând o victorie scontată în faţa junioarelor de la Nova Force Giurgiu. Venite după ce au disputat patru meciuri în trei zile, în cadrul turneului semifinal al junioarelor I, giurgiuvenele au fost o pradă facilă, fetele antrenate de Virgil Georgescu fiind depăşite la toate capitolele. Apăsate de pofta de joc a fetelor de la malul mării, oaspetele au părut a fi... inexistente pe teren în prima parte a jocului, astfel că în minutul 28 tabela de scor arăta un neverosibil 19-1! "Desigur, diferenţa de scor poate fi... şocantă, dar trebuie apreciat modul în care fetele noastre au abordat jocul, cu seriozitate, respectându-şi adversarele până în ultima secundă", a explicat fostul director executiv al Neptunului, Paul Alexe. "Nu le pot reproşa nimic fetelor mele. Am avut neşansa de a juca în faţa celei mai bune echipe din serie, venind după un turneu de calificare solicitant, la care, din păcate, nu ne-am atins obiectivul. Desigur, Constanţa ar fi câştigat în orice condiţii, dar sunt convins că echipa mea poate evolua la un nivel superior", a declarat, la rândul său, antrenorul echipei dunărene, Virgil Georgescu. În partea a doua a jocului, diferenţa a continuat să crească, astfel că finalul a consiinţit cea mai categorică victorie a constănţencelor din actualul sezon: 46-11. "A fost un meci mai uşor, la capătul căruia ne-am îndeplinit obiectivul, de a câştiga cele două puncte. Urmează trei meciuri mai grele, dar sperăm să le câştigăm şi să promovăm fără emoţii", a declarat, la rândul său, Andreea Mărginean (foto), una dintre evidenţiatele jocului de astăzi.
După această victorie, CSU Neptun continuă să conducă în clasamentul seriei, cu cinci puncte avans faţă de CSM Unirea Slobozia. Pentru constănţence, urmează trei jocuri dificile, cu Ştiinţa Bucureşti şi HM Buzău (în deplasare), respectiv LPS Iaşi (acasă). Pentru a-şi asigura revenirea în Liga naţională, echipa de la malul mării mai are nevoie de un singur punct.

CSU Neptun Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Iana Sitenko 13 intervenţii salvatoare, Mihaela Petrescu 12 - portari; Paula Toma 8 goluri, Ana Maria Dragut 6, Nicoleta Rusu 6, Andreea Mărginean 6, Adina Zlăvog 5, Mariana Filip 4, Alla Sheiko 4, Oana Ionescu 3, Daniela Arfir 2, Georgiana Ciuică 1, Andreea Vasiliu 1. Prezentă la teren: Cristina Rusali.
Nova Force Giurgiu (antrenor: Virgil Georgescu): Ana Maria Ivan, Laurenţia Dapcea - portari; Ioana Georgescu 5 goluri, Ioana Iordan 3, Ana Constantin 1, Andreea Popa 1, Cosmina Stroescu 1, Roxana Ene, Corina Cazacu, Andreea Badea.

Au arbitrat: Valentin Ursu şi Daniel Scurtu (Tulcea).

marți, 23 aprilie 2013

Meciul CSU Neptun - Nova Force Giurgiu a fost amânat

UPDATE: CSU Neptun a acceptat amânarea meciului, iar F.R.Handbal a fost de acord cu propunerea celor două echipe ca jocul să se dispute marţi, 30 aprilie, cu începere de la ora 16.00. 

La finalul săptămânii, Divizia A la handbal feminin programează meciurile etapei a 23-a, lidera Seriei A, CSU Neptun Constanţa urmând să primească vizita penultimei clasate, Nova Force Giurgiu. Meciul este programat pentru duminică, cu începere de la ora 11.00, la conducerea jocului fiind desemnat un cuplu de arbitri din Tulcea, alcătuit din Valentin Ursu şi Daniel Scurtu. Totuşi, este posibil ca data de desfăşurare a meciului să fie schimbată, conducerea giurgiuveană solicitând acest lucru, deoarece echipa de junioare a clubului dunărean urmează să participe la turneul semifinal II al Campionatului Naţional de junioare I, programat de vineri până duminică, la Sf.Gheorghe. "Echipa noastră este alcătuită, în majoritate, din jucătoare având vârsta cuprinsă între 17 şi 19 ani, care sunt componente şi ale formaţiei de junioare I. La sfârşitul săptămânii trecute, ne-am calificat la turneul semifinal II, programat să înceapă vineri, la Sf.Gheorghe şi nutrim speranţa că vom accede la turneul final. Din păcate, deşi se ştia că sunt multe junioare care activează la Divizia A, când s-a făcut programul celor două competiţii, Divizia A şi Campionatul Naţional de junioare, nu s-a ţinut cont de acest lucru, astfel că, iată, meciurile se suprapun", ne-a declarat antrenorul echipei din Giurgiu, Virgil Georgescu. "Am luat legătura cu conducerea clubului constănţean şi sper să găsim înţelegere, astfel încât să putem amâna pentru câteva zile meciul cu CSU Neptun", a mai spus acesta.O decizie urmează a fi luată până cel târziu miercuri.
Cu patru etape înainte de finalul sezonului, CSU Neptun Constanţa conduce în clasamentul seriei, cu 42 puncte, cinci mai multe decât CSM Unirea Slobozia, fetele antrenate de Ion Crăciun având nevoie de încă trei puncte pentru a-şi asigura, matematic, câştigarea seriei şi revenirea, după numai un sezon, în Liga Naţională.


sâmbătă, 13 aprilie 2013

Târgovişte: bifat!

Victorie facilă pentru CSU Neptun Constanţa, în deplasarea avută pe terenul ultimei clasate, Universitatea Târgovişte. Fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan au confirmat calculele hârtiei, controlând meciul cu autoritate, de la un capăt la altul, tehnicienii constănţeni permiţându-şi să ruleze întreg lotul avut la dispoziţie.
Pentru CSU Neptun Constanţa au evoluat: Mihaela Petrescu, Iana Sitenko - portari; Mădălina Toma 13 goluri, Ana Maria Dragut 6, Mariana Filip 5 (foto, nr.23), Nicoleta Rusu 3, Daniela Arfir 3, Oana Ionescu 2, Adina Zlăvog 2, Alla Sheiko 2, Georgiana Ciuică 2, Andreea Vasiliu 1. 
În urma acestui rezultat, CSU Neptun păstrează şefia clasamentului Seriei A, cu 42 puncte, fiind urmată de CSM Unirea Slobozia, cu 37p, respectiv ASC Şcoala 181 Bucureşti, 34p. Tot astăzi, în derbyul etapei, CSM Unirea Slobozia s-a impus pe terenul celor de la ASC Şc.181 Bucureşti, cu 25-23, luând o opţiune importantă în lupta pentru locul doi.

luni, 8 aprilie 2013

S-au anunţat arbitrii pentru meciul Universitatea Târgovişte - CSU Neptun Constanţa

Scăpate ca prin urechile acului de o surpriză neplăcută, fetele de la CSU Neptun Constanţa se pregătesc pentru deplasarea de la Târgovişte, unde vor întâlni ultima clasată, Universitatea. Un meci în care constănţencele pleacă din postura de favorite certe, chiar dacă dâmboviţenele vin după primul succes din actualul sezon (28-24 cu Nova Force Giurgiu). "Sper că fetele au înţeles ceva din meciul cu Ştiinţa Bacău şi anume că niciun meci nu este câştigat dinainte, toţi adversarii noştri dorind să dea o replică cât mai bună liderei clasamentului", declara antrenorul Ion Crăciun, după meciul cu băcăuancele.
Constănţencele au început săptămâna cu un antrenament în aer liber, urmând ca până vineri să se pregătească la Sala Sporturilor. Plecarea către fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti este programată vineri, după prânz, iar meciul cu Universitatea Târgovişte se va desfăşura sâmbătă, cu începere de la ora 10.00. Meciul a fost încredinţat unui cuplu de arbitri format din Mihai Marian Pârvu (Bucureşti) şi Alin Stămătoiu (Rm.Vâlcea), componenţi ai lotului naţional B.
Etapa a XXII-a a Seriei A din Divizia A programează, sâmbătă, de la ora 11.00, meciul care ar putea decide ocupanta locului doi, ACS Şc.181 Bucureşti (locul 3, 34p) urmând să primească vizita ialomiţencelor de la CSM Unirea Slobozia (locul 2, 35p). Celelalte meciuri ale etapei: CSU Ştiinţa Bucureşti - Nova Force Giurgiu (se dispută duminică, ora 11.00), Ştiinţa Bacău - HM Buzău (ora 11.00), Rapid CFR Bucureşti - LPS Iaşi (10.30), Spartac Bucureşti - HC Activ Plopeni (duminică, ora 13.00), HC Feminin Piatra Neamţ - ACS Bowling Sf.Gheorghe (ora 11.00).

duminică, 7 aprilie 2013

Le-a şuierat glonţul pe la ureche...

CSU Neptun Constanţa - Ştiinţa Bacău 31-29 (17-13)

Evoluţia Allei Sheiko a fost determinantă în obţinerea victoriei! (Foto: Paul Alexe)
CSU Neptun Constanţa a trăit periculos în confruntarea avută, în această dimineaţă, cu Ştiinţa Bacău, într-un meci ce se anunţa a fi la disctreţia fetelor de la malul mării. Aflate sub efectul... "caprei vecinului" (moartă, în pod, tocmai la Piatra Neamţ!), constănţencele au avut surpriza de a întâlni un adversar, Ştiinţa Bacău, decis să-şi joace şansa chiar şi pe terenul liderei detaşate a clasamentului. Iar acest lucru s-a văzut din start, când oaspetele s-au instalat la conducere (4-3, min.9), echilibrul menţinându-se până la jumătatea reprizei (7-7, min.16). Cu Alla Sheiko (foto) recuperată în ultimul moment (ucraineanca a acuzat o stare febrilă în noaptea ce a precedat meciul), fetele antrenate de Ion Crăciun păreau a pune lucrurile pe făgaşul "normal", diferenţa de patru goluri de la pauză (17-13) anunţând "recitalul" ce...n-avea să vină! Profitând de prestaţia modestă a apărării constănţene, băcăuancele s-au menţinut aproape, iar când greşelile tehnice şi ratările s-au înmulţit de partea gazdelor, fetele antrenate de Ion Arsene n-au stat prea mult pe gânduri, au recuperat gol cu gol şi, în minutul 45, au trecut la conducere: 24-23! A fost momentul în care, sesizând teama colegelor sale de a mai arunca la poartă, Alla Sheiko a luat jocul pe cont propriu, înscriind cinci din ultimele şapte goluri ale Neptunului! Lidera s-a impus cu 31-29, dar oaspetele au avut, cu zece secunde înainte de final, şansa golului egalizator, însă apărarea constănţeană a blocat aruncarea Corneliei Ţocu, iar Sheiko a închis tabela cu un gol înscris în ultima secundă!
Evident, la final, antrenorul Ion Crăciun avea toate motivele să se declare nemulţumit de jocul echipei sale, reproşându-le jucătoarelor sale că, la adăpostul celor cinci puncte avans în clasament, şi-au subestimat adversarele şi n-au arătat ca o echipă. "Aş fi vrut să jucăm la nivelul nostru ca echipă, nu ca individualităţi, pentru că luând jocul pe cont prorpiu şi-au arătat fiecare nivelul. Ratări unu contra unu cu portarul, greşeli tehnice, greşeli în apărare, nu mai vorbesc de poartă, care ştiam că este de nivel mediocru. Avem jucătoare tinere, care au perspective de a progresa, dar, la acest moment, trebuie să înţeleagă cu numai jucând colectiv îşi pot pune în valoare calităţile", a punctat, la final, antrenorul constănţean. La rândul lor, nici jucătoarele nu erau mulţumite de prestaţia lor, fiind conştiente că doar experienţa superioară le-a ajutat să ducă meciul la bun sfârşit. "Experienţa şi suportul publicului ne-au ajutat să trecem cu bine peste un meci ce a fost mai greu decât ne-am fi aşteptat. Am făcut un joc mai slab, dar ne bucurăm pentru victorie şi pentru cele două puncte", a declarat Nicoleta Rusu, autoare a şapte goluri.
În urma acestui rezultat, CSU Neptun Constanţa îşi menţine avansul de cinci puncte în fruntea clasamentului Seriei A a Diviziei A, acumulând 40 puncte, fiind urmată de CSM Unirea Slobozia (35p) şi ASC Şcoala 181 Bucureşti (34p). În următoarea etapă, programată sâmbătă (13 aprilie, ora 10.00), constănţencele se deplasează pe terenul ultimei clasate, Universitatea Târgovişte. 

CSU Neptun Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Mihaela Petrescu 2 intervenţii salvatoare, Iana Sitenko 7 - portari; Alla Sheiko 11 goluri, Nicoleta Rusu 7, Paula Toma 5, Ana Maria Dragut 4, Daniela Arfir 2, Andreea Mărginean 1, Andreea Vasiliu 1, Adina Zlăvog, Oana Ionescu. Prezente la sală: Cristina Rusali, Georgiana Ciuică, Mariana Filip. 

Ştiinţa Bacău (antrenor: Ion Arsene): Bianca Anghelescu 14 intervenţii salvatoare, Loredana Pătraşcu - portari; Lăcrămioara Cilici 8 goluri, Ana Maria Ciuraru 6, Cornelia Ţocu 4, Mirela Vîlcu 3, Mădălina Roşu 3, Cristina Tat 3, Adina Cârligeanu 2, Paula Ababei, Maria Pavăl, Anca manole, Alexandra Ciorîţă, Cornelia Vrabie, Elena Zaizic. 

Au arbitrat, cu scăpări: Marian Babău şi Alexandru Roibu (Ploieşti). 
Sala Sporturilor Constanţa: 600 spectatori.
Aruncări de la 7m: 4/6 - 5/6. 
Eliminări: 2 - 6 (Toma 21, Rusu 35 - Cârligeanu 14, 30, Roşu 41, Vîlcu 46, Ababei 49, 56).

Celelalte rezultate ale etapei: ACS Bowling Sf.Gheorghe - Universitatea Știinţa Bucureşti 25-25, HC Activ CSO Plopeni - HCF Piatra Neamţ 18-18, CSM Unirea Slobozia - Spartac Bucureşti 43-18, LPS Iaşi - ACS Şcoala 181 SSP Bucureşti 24-28, HCM Buzău - Rapid CFR Bucureşti 40-34, NOVA Force Giurgiu - Universitatea Târgovişte 24-28.

GALERIE FOTO
(fotografiile sunt protejate în conformitate cu Legea dreptului de autor - Legea nr.8/1996; dacă preluaţi, rog precizaţi sursa: csuneptunconstanta.blogspot.ro).


vineri, 5 aprilie 2013

CSM Unirea Slobozia a pierdut la Piatra Neamţ!

Etapa a XX-a a Diviziei A - Seria A - şi-a disputat, joi, "grosul etapei", cele mai interesante confruntări fiind programate la Piatra Neamţ şi Bucureşti. În oraşul de sub Pietricica, HC Feminin Piatra Neamţ a furnizat surpriza etapei, învingând cu 24-21 ocupanta locului doi, CSM Unirea Slobozia! Un rezultat ce face ca diferenţa dintre primele două clasate, CSU Neptun Constanţa şi CSM Unirea Slobozia, să crească la cinci puncte, echipa de pe litoral având acum nevoie de încă şase puncte în ultimele şase meciuri pentru a obţine, matematic, promovarea în Liga Naţională! Fetele antrenate de Ion Crăciun mai au de jucat trei meciuri pe teren propriu (cu Ştiinţa Bacău, Nova Force Giurgiu şi LPS Iaşi) şi trei în deplasare (cu Universitatea Târgovişte, Ştiinţa Bucureşti şi HM Buzău). Într-un alt meci care a opus două dintre fruntaşele clasamentului, ASC Şcoala 181 Bucureşti a învins HM Buzău, cu 38-27.
Toate rezultatele etapei a XX-a: Rapid CFR Bucureşti - CSU Neptun Constanţa 31-41, HC Feminin Piatra Neamţ - CSM Unirea Slobozia 24-21, ASC Şcoala 181 Bucureşti - HM Buzău 38-27, CSU Ştiinţa Bucureşti - Universitatea Târgovişte 38-25, Ştiinţa Bacău - Nova Force Giurgiu 40-31, Spartac Bucureşti - LPS Iaşi 16-23, ASC Bowling Sf.Gheorghe - HC Avtiv Plopeni 35-24.
În clasament, CSU Neptun Constanţa conduce autoritar, cu 38 puncte, fiind urmată de CSM Unirea Slobozia (33p), ASC Şcoala 181 Bucureşti (32p) şi HM Buzău (30p). Etapa următoare este programată duminică, CSU Neptun primind vizita Ştiinţei Bacău (Sala Sporturilor, ora 11.00).

marți, 2 aprilie 2013

Liniştea dinaintea furtunii...

CSU Neptun Constanţa susţine duminică, 7 aprilie, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, un nou meci din cadrul Diviziei A - Seria A - la handbal. În oraşul de la malul mării soseşte o fostă campioană a României, Ştiinţa Bacău, echipă ce pare să fi renunţat, din păcate, chiar şi la...căutarea gloriei de altădată. În tur, CSU Neptun s-a impus fără mari probleme, cu 27-18, astfel că disputa "revanşă" se anunţă a fi una cu gazdele în postură de favorite, fetele antrenate de Ion Crăciun fiind mai degrabă preocupate să evite orice accidentare. Dealtfel, tocmai din acest motiv tomitanele au jucat sâmbătă, în devans, meciul din etapa a XX-a (41-31 cu Rapid CFR, la Bucureşti), obţinând astfel câteva zile în plus de refacere faţă de băcăuance, care urmează să joace joi, pe teren propriu, cu una din codaşele clasamentului, Nova Force Giurgiu. "Este liniştea dinaintea furtunii. Au fost câteva, şi mai urmează câteva, jocuri ceva mai uşoare, în care echipa a avut două obiective: să obţină punctele puse în joc şi să evite accidentările. Totul, pentru a pregăti meciurile decisive în lupta pentru obţinerea promovării, pe care le vom disputa în ultimele trei etape: cu Ştiinţa Bucureşti şi HM Buzău, ambele în deplasare, şi cu LPS Iaşi, pe teren propriu", a declarat Traian Bucovală, directorul sportiv al Neptunului.
Meciul dintre CSU Neptun şi Ştiinţa Bacău va fi condus de către un cuplu tânăr de arbitri din Ploieşti, alcătuit din Marian Gabriel Babău (26 ani) şi Alexandru Roibu (27 ani). Cei doi au condus în actualul sezon al Diviziei A alte patru meciuri, dintre care câte unul al celor două combatante de duminică: Ştiinţa Bacău - Rapid 27-26 (meci în care oaspetele au reclamat nevalidarea unui gol valabil la ultimul atac!) şi Spartac Bucureşti - CSU Neptun 23-38.

sâmbătă, 30 martie 2013

Victorie... pe repede-înainte!

CSU Neptun Constanţa a bifat încă o victorie menită să o apropie de mult dorita revenire în Liga Naţională. Fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan s-au impus destul de clar, 41-31 (20-15), în Sala Giuleşti din capitală, în confruntarea cu gazdele de la Rapid CFR. Pentru echipa constănţeană au evoluat: Mihaela Petrescu şi Iana Sitenko - portari; Alla Sheiko - 7 goluri, Ana Maria Dragut 6, Mădălina Toma 5, Andreea Vasiliu 5, Nicoleta Rusu (foto) 5, Daniela Arfir 4, Oana Ionescu 3, Andreea Mărginean 3, Adina Zlăvog 3, Georgiana Ciuică, Mariana Filip. 
În urma acestui rezultat, CSU Neptun Constanţa acumulează 38 puncte şi se menţine în fruntea clasamentului Seriei A. Celelalte meciuri din cadrul etapei a XX-a sunt programate joi, 4 aprilie 2013. 
Următorul meci al echipei constănţene se va desfăşura duminică, 7 aprilie, la Constanţa, în compania fostei campioane a României, Ştiinţa Bacău.

joi, 28 martie 2013

Marius Puşcaşi, reconfirmat la conducerea AJH Constanţa

Vicepreşedintele HCM Constanţa, Marius Puşcaşi, a fost reconfirmat, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Handbal Constanţa. În şedinţa desfăşurată în sala de conferinţe a Hotelului Flora din Mamaia, la care au luat parte reprezentanţii cluburilor de handbal din judeţul Constanţa, a fost desemnată noua echipă de conducere a forului judeţean, a cărui principală preocupare este aceea de a asigura o bază solidă de dezvoltare a handbalului dobrogean, "Îmi doresc să ne implicăm mai mult în ceea ce priveşte dezvoltarea handbalului juvenil constănţean, ca bază de selecţie de înaltă valoare pentru handbalul de performanţă, astfel încât şcoala dobrogeană de handbal să redevină una dintre cele mai importante din România", a declarat Marius Puşcaşi, la scurt timp după realegerea sa în fruntea AJH Constanţa. Membru cu ştate vechi în Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal, Marius Puşcaşi face parte şi din Consiliul Director al CSU Neptun Constanţa, unde a îndeplinit, până de curând, funcţia de preşedinte al secţiei de handbal. "Experienţa pe care o am la conducerea mai multor entităţi sportive constănţene mă determină să spun că trebuie să ne preocupe, cu preponderenţă, atragerea de noi sponsori pentru susţinerea activităţii asociaţiei, dar şi a cluburilor constănţene", a punctat Puşcaşi.
În echipa de conducere a AJH Constanţa, se regăsesc, în calitate de membri, profesorul emerit Traian Bucovală (director sportiv la CSU Neptun), dar şi antrenorul principal al echipei feminine a Constanţei, Ion Crăciun.

marți, 26 martie 2013

Rapid CFR Bucureşti - CSU Neptun, meci devansat

Federaţia Română de Handbal a anunţat astăzi, pe saitul său, modificarea datei de disputare a confruntării dintre Rapid CFR Bucureşti şi CSU Neptun Constanţa, din cadrul etapei a XX-a a Diviziei A feminine, Seria A. Programat iniţial pentru joi, 4 aprilie 2013, jocul a fost devansat, la cererea şi cu acordul ambelor echipe, pentru sâmbătă, 30 martie 2013, cu începere de la ora 11.00. Meciul se va disputa în Sala Giuleşti şi va fi condus de un cuplu de arbitri din Argeş, format din Marius Brebu şi Bogdan Ciobea (componenţi ai lotului naţional B).

marți, 19 martie 2013

Iana Sitenko, amendată cu 300 lei!

Foto: Paul Alexe
Comisia de disciplină din cadrul Federaţiei Române de Handbal a decis să o amendeze cu suma de 300 lei pe jucătoarea Neptunului, Iana Sitenko, pentru cartonaşul roşu văzut în minutul 47 al meciului dintre CSU Neptun şi ACS Şc.181 SPP Bucureşti. Sancţiunea a fost dictată conform noilor prevederi ale regulamentului (Regula 8, din Regulamentul de joc, valabil din iunie 2010), care prevede faptul că în situaţia în care portarul părăseşte spaţiul de poartă, cu scopul de a prinde o pasă adresată unui adversar şi prin mişcarea sa determină o ciocnire cu acesta, atunci portarul trebuie descalificat. Totuşi, din păcate, membri Comisiei de disciplină nu au luat în considerare faptul că jucătoarea se află la prima abatere de acest gen, intervenţia portarului ucrainean nu a fost violentă, neputând fi încadrată drept "comportare nesportivă gravă sau grosolană", şi nici nu s-a petrecut în ultimul minut de joc. În aceste condiţii, sancţiunea normală ar fi fost cea de acordare a unui avertisment, în concordanţă cu prevederile Regulamentului Disciplinar al FRH (articolul 50). Conform deciziei Comisiei, termenul de achitare al amenzii este 22 martie 2013.

miercuri, 13 martie 2013

Ziua de Constanţa: Frumoasele Constanţei sunt monitorizate din Ucraina!



Foto: Ziua de Constanţa
Alla Sheiko şi Iana Sitenko sunt două implanturi reuşite la echipa feminină de handbal CSU Neptun. Ambele sportive s-au ataşat de formaţie şi de oraş, rămânând la Constanţa şi după retrogradare

Prima, centrul Alla Sheiko (25 de ani, 1,75 m înălţime), a ajuns la CSU Neptun, în septembrie 2011. După trei luni, a urmat-o la Constanţa şi portarul Iana Sitenko (23 de ani, 1,89 m înălţime). Cele două ucrainence au fost coechipiere în ţara lor la echipa HC Dnepryanka Kherson, iar când oficialii constănţeni au întrebat-o pe Alla dacă nu ştie un portar de valoare în Ucraina (Raluca Avram, de la CSU Neptun, intrase în concediu pre-natal), centrul nu a ezitat să o recomande pe Iana. Antrenorul Florentin Pera a urmărit şi câteva înregistrări cu Sitenko, a fost mulţumit, iar jucătoarea a trecut apoi şi perioada de probă, după ce a fost chemată la Constanţa. Cele două frumoase ucrainence porneau astfel aventura la malul Mării Negre, iar în scurt timp aveau să devină piese de bază în echipă.

A descoperit salata de vinete

„Ne-am acomodat la Constanţa. Oamenii sunt foarte OK. Iar cu fetele din echipă şi cu antrenorii alcătuim o adevărată familie”, spune Alla, într-o română bunicică. Centrul de 25 de ani ne-a deprins limba, o înţelege şi o vorbeşte. „Încă de la primul antrenament, antrenorul mi-a cerut să învăţ limba. Nu am avut profesor, ci m-au ajutat fetele. Încet-încet, am progresat”, arată Alla. Iana înţelege multe dintre cele ce i se spun în română, dar încă nu ne vorbeşte limba. „Ea e mai timidă, însă, între noi, facem exerciţii, vorbim româneşte”, dezvăluie colega sa. Atât Alla, cât şi Iana apreciază bucătăria românească şi se dau în vânt după câteva preparate pe care le-au descoperit la Constanţa. „Eu sunt moartă după salata de vinete. În Ucraina, nu avem aşa ceva. Ianei îi place mămăliga cu brânză şi smântână. La noi acasă sunt cele trei produse, dar separat, nu combinate într-un singur fel de mâncare, precum aici”, spune Alla. Tinerele ucrainence locuiesc la un hotel din Mamaia, iar programul de pregătire şi de meciuri al CSU Neptun, în care, de regulă, fetele se deplasează pe traseul sală - hotel - meci, nu le-a permis până acum să viziteze prea multe în Constanţa, iar în România nici atât. Totuşi, cât au ieşit prin oraş, le-a plăcut Cazinoul („e încărcat de istorie”), microrezervaţia şi expoziţia de păsări exotice din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. De asemenea, când au efectuat un cantonament la Buşteni, au rămas impresionate de peisajele staţiunii montane.

A jucat la o zi după moartea bunicii

Ambele jucătoare sunt câştiguri certe pentru CSU Neptun. Practic, au devenit constănţence, sunt extrem de ataşate de echipă. Alla este un exemplu de dăruire şi ambiţie. Nu-i place să piardă şi este o handbalistă de caracter, acceptând să rămână la Constanţa chiar şi în condiţiile retrogradării, care a adus după sine micşorarea contractelor. La fel şi Iana. O luptătoare înăscută, Alla rar rămâne la pâmânt după ce cade în duelurile cu adversarele ori după ce e faultată, deşi poate că o altă atitudine a sa ar impresiona arbitrii în luarea măsurilor disciplinare contra echipei adverse. Nu, centrul Neptunului nu gândeşte aşa. Iar la retrogradare a fost foarte afectată şi a plâns. „Alla este foarte muncitoare. Dacă trei sferturi din handbalistele din România ar fi la fel, am ajunge departe. La fel pot să spun şi de Iana”, arată o altă jucătoare de la CSU Neptun, extrema stângă Oana Ionescu, una dintre cele mai bune prietene ale ucrainencelor. Iana Sitenko e atât de puternică psihic încât a jucat în campionat la doar o zi după ce a primit din Ucraina îngrozitoare veste a decesului bunicii sale, Anna, o persoană de care era extrem de ataşată. „Am ţinut foarte mult la ea, dar a trebuit să-mi şi ajut echipa”, spune portarul.

Provine dintr-o familie de sportivi

De când fetele li s-au transferat la Constanţa, părinţii celor două sunt cu ochii pe oraşul de la malul mării şi pe echipă. Născută la Kherson, Alla provine dintr-o familie de sportivi. Tatăl ei a făcut fotbal, iar mama canotaj. Mai are un frate, care însă nu practică sportul. „Tata e conectat permanent la evoluţiile mele. Urmăreşte site-ul clubului şi foloseşte Google Translate pentru a înţelege se ce scrie”, dezvăluie Alla. De fel din Luhansk, Iana este singură la părinţi, iar după meciuri vorbeşte cu părinţii săi prin skype (convorbiri telefonice cu video prin Internet). 


Marian Bocai - Ziua de Constanţa (articolul în original şi o galerie foto AICI)

duminică, 10 martie 2013

Liga Naţională, (re)venim!

CSU Neptun Constanţa - ASC Şc.181 SPP Bucureşti 31-21 (15-10)

Mihaela Petrescu, înger păzitor în poarta gazdelor! (Foto: Paul Alexe)
CSU Neptun Constanţa a mai depăşit un obstacol dificil în tentativa de a reveni în Liga Naţională! În această dimineaţă, fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan s-au impus clar, 31-21 (15-10), în faţa uneia dinte fruntaşele Seriei A din Divizia A, ACS Şcoala 181 SPP Bucureşti. Un adversar cu o medie de vârstă la nivel de juniorat, dar de bună calitate, care a venit pe litoral cu intenţa declarată de a obţine cel puţin un punct, dar care a trebuit să recunoască, la final, superioritatea gazdelor. Dealtfel, constănţencele au trecut la conducere încă din startul jocului (6-3, min.8), însă primul sfert de oră a păstrat echilibrul (7-6, min.15). Apoi, încet-încet, pe fondul evoluţiei bune în apărare a gazdelor, cu portarul Mihaela Petrescu în bună dispoziţie de joc, oaspetele şi-au pierdut din încredere şi meciul a curs către o victorie logică şi meritată a Neptunului. Un succes ce deschide larg uşa către revenirea în Liga Naţională, "universitarele" constănţene menţinând avansul de trei puncte în faţa principalei urmăritoare, CSM Unirea Slobozia (36, respectiv 33). Teoretic, Neptunul mai are de disputat două meciuri cu factor ridicat de risc, deplasările de la Ştiinţa Bucureşti şi HM Buzău, în care au nevoie de cel puţin un punct pentru a câştiga seria şi, implicit, pentru a promova în Liga Naţională. 
Următorul meci al echipei constănţene este programat pe 4 aprilie, în Sala Giuleşti din capitală, împotriva echipei Rapid CFR. 

Ion Crăciun (antrenor CSU Neptun Constanţa): "Am obţinut o victorie meritată şi foarte importantă în lupta pentru promovare. Echipa bucureşteană a dat o replică bună, ne aşteptam la acest lucru, dată fiind calitatea jucătoarelor pe care le au în lot. Totuşi, jocul de astăzi a arătat că alcătuim o echipă mai bună şi merităm poziţia pe care o avem în clasament. Din păcate, rămâne aceiaşi îngrijorare cu care trăim fiecare meci, aceea de a nu pierde vreo jucătoare datorită accidentărilor. Avem un lot redus numeric şi încă mai avem de disputat şapte meciuri din actualul campionat."

GALERIE FOTO REALIZATĂ DE PAUL ALEXE (dacă preluaţi foto, vă rog precizaţi sursa: http://csuneptunconstanta.blogspot.ro)


CSU Neptun Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Mihaela Petrescu 14 intervenţii salvatoare (2x7m), Iana Sitenko 2 - portari; Mădălina Toma 7 goluri (6x7m), Daniela Arfir 6, Alla Sheiko 6, Oana Ionescu 4, Ana Maria Dragut 4, Adina Zlăvog 3, Nicoleta Rusu 1, Andreea Mărginean, Andreea Vasiliu, Mariana Filip. Prezente la teren: Cristina Rusali şi Georgiana Ciuică.
ACS Şc.181 SPP Bucureşti (antrenor: Dan Gavrilă): Andrada Juricu, Emilia Anghel - portari; Alexandra Gavrilă 8 goluri (3x7m), Angela Cioca 4, Ioana Dobrică 2, Andreea Chiricuţă 2, Maria Stroe 2, Elena Dăscălete 2, Bianca Mata 1, Alice Petre, Adina Grigoraş, Ioana Zamfira. Prezentă la teren: Nicoleta Ruşoiu.

Sala Sporturilor Constanţa, spectatori: 200.
Au arbitrat: Adrian Dima (Galaţi) şi Liviu Gheorghiu (Vaslui).
Aruncări de la 7m: 7/6 (a ratat Alla Sheiko) - 5/3 (au ratat: Adina Grigoraş şi Alexandra Gavrilă).
Eliminări: Mărginean (21), Arfir (57) / Dăscălete (4), Gavrilă (28), Chiricuţă (30, 53).
Cartonaş roşu: Sitenko (47).

Celelalte rezultate ale etapei: HC Activ CSO Plopeni - CSU Ştiinţa Bucureşti 24-33, CSM Unirea Slobozia - ACS Bowling Sf.Gheorghe 32-19, LPS Iaşi - HCF Piatra Neamţ 14-15, HM Buzău - Spartac Bucureşti 32-28, Nova Force Giurgiu - Rapid CFR Bucureşti 29-47, Universitatea Târgovişte - Ştiinţa Bacău 23-36.

Clasamentul la zi AICI.

miercuri, 6 martie 2013

Arbitri schimbaţi la derby-ul CSU Neptun - ASC Şc.181!

Comisia Centrală de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Handbal a decis să modifice cuplul care va oficia derby-ul etapei a XIX-a a Diviziei A - Seria A! Iniţial, la conducerea jocului CSU Neptun Constanţa - ACS Şc.181 Bucureşti, fuseseră desemnaţi braşovenii Ovidiu Petre şi Cristian Mihai, însă aceştia au fost înlocuiţi cu un cuplu care a mai arbitrat de două ori la Constanţa în actualul sezon, format din Adrian Dima (Galaţi) şi Liviu Gheorghiu (Vaslui). Cei doi au oficiat la meciurile câştigate de CSU Neptun, în faţa propriilor superteri, cu CSM Unirea Slobozia şi HC Activ CSO Ploieşti. Deasemenea, Dima şi Gheorghiu au avut ocazia să vadă la lucru şi echipa bucureşteană, în meciul câştigat de fetele antrenate de Dan Gavrilă, în deplasarea cu Ştiinţa Bacău.
Marţi, s-a disputat şi ultimul meci din cadrul etapei a XVIII-a, ACS Şc.181 făcând o bună repetiţie înaintea deplasării pe litoral, 44-25 cu Nova Force Giurgiu. În urma acestui succes, echipa bucureşteană şi-a consolidat poziţia pe ultima treaptă a clasamentului seriei, cu 30 puncte, cu patru mai puţine decât lidera CSU Neptun. 
Meciul dintre CSU Neptun şi ASC Şc.181 se va disputa duminică, 10 martie, la Sala Sporturilor din Constanţa, cu începere de la ora 11.00. În tur, la Bucureşti, constănţencele s-au impus cu 33-31.

luni, 4 martie 2013

Victorie la pas pentru CSU Neptun

CSU Neptun Constanţa a obţinut, duminică, o nouă victorie concludentă în Seria A din Divizia A la handbal feminin. Handbalistele pregătite de Ion Crăciun şi Florin Cazan s-au impus, cu un categoric 38-23 (20-13), la Bucureşti, în confruntarea cu Spartac. Un meci pe care constănţencele l-au dominat cu autoritate, chiar dacă gazdele au încercat să ţină ritmul în debutul meciului. Diferenţa de valoare şi de obiectiv şi-au spus rapid cuvântul, CSU Neptun distanţându-se la 20-13 după primele 30 de minute şi impunându-se în final cu 38-23. 
Pentru CSU Neptun au marcat: Mădălina Toma şi Nicoleta Rusu (foto) - câte 9g, Ana Maria Dragut 8g, Alla Sheiko şi Daniela Arfir - câte 4g, Andreea Mărginean 3g, Adina Zlăvog 1g. Au mai evoluat: Iana Sitenko şi Mihaela Petrescu - portari, Oana Ionescu, Andreea Vasiliu şi Mariana Filip. 
„Am dominat acest meci, iar fetele au respectat indicaţiile. Suntem mulţumiţi de modul în care s-a jucat, mai ales în ofensivă, pentru că în apărare am primit, spun eu, prea multe goluri”, a spus antrenorul secund al echipei constănţene, Florin Cazan.

Sorin Teodoreanu (Telegraf Constanţa)

Constănţencele au trecut prin mari emoţii... înaintea meciului, autocarul care urma să ducă echipa de la malul mării la Bucureşti defectându-se pe autostradă!  Din fericire, proverbialul... spirit de prevedere al antrenorului Ion Crăciun şi-a spus cuvântul, plecarea spre Bucureşti fiind prevăzută în dimineaţa jocului, dar cu patru ore şi jumătate înaintea orei de începere a confruntării, astfel că a fost timp pentru ca echipa constănţeană să fie preluată de alte două microbuze, ajungându-se la meci în timp util!

Celelalte rezultate ale etapei: CSU Ştiinţa Bucureşti - Ştiinţa Bacău 30-26; Rapid CFR Bucureşti - Universitatea Târgovişte 42-32, HC Feminin Piatra Neamţ - HM Buzău 18-20, ACS Bowling Sf.Gheorghe - LPS Iaşi 29-24, HC Activ CSO Plopeni - CSM Unirea Slobozia 25-35. Meciul dintre ACS Şc.181 Bucureşti şi Nova Force Giurgiu a fost amânat pentru marţi, 5 martie, ora 16.00.
În clasament, conduce CSU Neptun, cu 34 puncte, urmată de CSM Unirea Slobozia (31p), ACS Şcoala 181 Bucureşti şi HM Buzău (ambele 28p, bucureştencele având un meci mai puţin disputat).
Următorul meci al formaţiei de pe litoral va avea loc duminică, pe teren propriu, cu ACS Şc. 181 Bucureşti, echipă clasată pe locul 3. Jocul este programat să înceapă la ora 11.00 şi va fi arbitrat de braşovenii Ovidiu Petre şi Cristian Mihai.

duminică, 24 februarie 2013

Mai aproape de promovare!

CSU Neptun Constanţa - HC Feminin Piatra Neamţ 28-24 (18-11)

CSU Neptun Constanţa a mai făcut un pas către revenirea pe prima scenă a handbalului feminin românesc. Fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan au învins, în această dimineaţă, HC Feminin Piatra Neamţ şi, profitând de neaşteptatul eşec înregistrat pe teren propriu de CSM Unirea Slobozia (23-25, cu Ştiinţa Bucureşti), a refăcut diferenţa de trei puncte în fruntea clasamentului Seriei A.
Jocul a debutat sub semnul echilibrului, oaspetele, antrenate profesorul Valentin Dan, de cel care a dat-o handbalului românesc pe Luminiţa Huţupan, părând decise să lupte cu toate forţele pentru a evita o înfrângere umilitoare. Totuşi, încet-încet, apărarea moldovencelor a început să dea semne de slăbiciune la acţiunile conduse de Daniela Arfir (poate, la cea mai bună repriză a sa din actualul sezon!), care şi-a pus bine în valoare colegele, Alla Sheiko şi Ana Maria Dragut (foto) înscriind gol după gol, astfel că la pauză tabela arăta un avantaj liniştitor pentru Neptun: 18-11. Poate... prea liniştitor (!), pentru că în partea a doua, aflând şi rezultatul de la Slobozia, constănţencele au slăbit ritmul şi calitatea jocului, permiţându-le oaspetelor să se apropie ameninţător (27-23, min.55). Totuşi, n-a fost loc pentru surprize, astfel că Neptunul şi-a trecut în cont o nouă victorie, a 16-a din actualul sezon, şi se îndreaptă cu paşi hotărâţi către Liga Naţională.

Ion Crăciun (antrenor CSU Neptun Constanţa): "Am făcut o primă repriză bună, în care fetele au respectat ceea ce am pregătit pentru acest joc. Din păcate, după pauză, la adăpostul avantajului luat în prima parte, calitatea jocului nostru a scăzut. Poate şi rezultatul de la Slobozia a contribuit la acest lucru, dar fetele trebuie să înţeleagă că fiecare joc, din primul până în ultimul minut, trebuie tratat cu responsabilitate. Dar pe mine nu mă interesează aspectul acesta, eu vreau să construiesc ceva la Constanţa şi vreau seriozitate la fiecare moment al jocului! Trebuie să corectăm anumite aspecte în joc, mai ales că următorul meci pe teren propriu se anunţă foarte dificil, la Constanţa urmând să vină o echipă de bun nivel, Şcoala 181, la care s-a făcut o selecţie foarte bună".
Flori pentru Ana Maria Dragut şi Nicoleta Rusu

Jocul dintre CSU Neptun şi HC Feminin Piatra Neamţ a fost precedat de un frumos gest făcut de unul dintre cei mai constanţi suporteri ai echipei de la malul mării, care a dorit să ofere buchete de flori pentru Ana Maria Dragut, care a împlinit 23 de ani chiar în ziua meciului, şi Nicoleta Rusu (foto), care va împlini 26 de ani peste două zile. Un sincer "La mulţi ani!" şi din partea noastră!



CSU Neptun Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Mihaela Petrescu 1 intervenţie salvatoare, Iana Sitenko 11 intervenţii salvatoare; Alla Sheiko 10 goluri, Ana Maria Dragut 6, Daniela Arfir 5, Paula Toma 3, Andreea Vasiliu 2, Nicoleta Rusu 1, Andreea Mărginean 1, Oana Ionescu, Adina Zlăvog. Prezente la teren: Cristina Rusali, Georgiana Ciuică, Mariana Filip.
HC Feminin Piatra Neamţ (antrenor: Valentin Dan): Cătălina Vornicu, Mădălina Bejan - portari; Mădălina Chirilă 8 goluri, Andreea Rotaru 5, Raluca Timaru 4, Ştefania Bălăceanu 3, Dana Mosor 2, Bianca Lungu 1, Ioana Iroftei 1, Manuela Rusu. Prezente la teren: Nicoleta Cuejdeanu, Ana Lungu, Mihaela Ciurdea, Andreea Zargiu.

Au arbitrat: Mariana Agliceriu (Ploieşti) şi Rodica Arvunea (Brăila).
Aruncări de la 7m: 5/8 - 2/2. Eliminări: Sheiko (11), Vasiliu (51) / Chirilă (6), Timaru (24), Bălăceanu (25), Rusu (45).

Alte rezultate din cadrul etapei a XVII-a: CSM Unirea Slobozia - CSU Ştiinţa Slobozia 23-25, Universitatea Târgovişte - ACS Şc.181 Bucureşti 20-44, HCM Buzău - ACS Bowling Bobowling Sf.Gheorghe 27-21, Nova Force Giurgiu - Spartac Bucureşti 18-24, Ştiinţa Bacău - Rapid CFR Bucureşti 27-26, LPS Iaşi - Activ CSO Plopeni (27.02).

În clasamentul Diviziei A - Seria A, CSU Neptun conduce cu 32 de puncte, fiind urmată de CSM Unirea Slobozia (29p) şi ACS Şc.181 SPP Bucureşti (28p). În etapa viitoare, duminică, 3 martie 2012, CSU Neptun joacă la Bucureşti, împotriva formaţiei Spartac (locul 12). 

Ştire Neptun TV şi GALERIE FOTO (dacă preluaţi, rog menţionaţi sursa!).