luni, 30 ianuarie 2012

Neptunul merge la Cluj în efectiv redus

CSU Neptun Constanţa întâlneşte miercuri, de la ora 17.00, la Cluj, vicecampioana României, Universitatea Jolidon, într-o partidă ce face parte din programul ultimei etape a turului Ligii Naţionale. Constănţencele vor face deplasarea cu trenul, plecarea fiind programată mîine, la ora 17.30. În oraşul de pe Someş vor ajunge doar zece jucătoare, însoţite de antrenorul Florentin Pera, în timp ce restul echipei se va pregăti la Constanţa, sub conducerea preparatorului fizic Tiberiu Puta. "Modul în care a fost gândit programul Ligii Naţionale, dar şi bugetul, ne obligă la această soluţie. Vor merge la Cluj, în mare parte, jucătoarele care au evoluat mai puţin până acum. Nu aşteptăm minuni, dar sper ca fetele să înţeleagă faptul că au şansa de a-i dovedi domnului antrenor că pot reprezenta soluţii viabile pentru meciurile care vor urma", a declarat, pentru saitul clubului, directorul executiv Paul Alexe. "Sâmbătă, ne aşteaptă un meci foarte important, la Bucureşti, contra unei echipe care şi-a regăsit ritmul şi care se află în aceiaşi zonă fierbinte a clasamentului în care, din păcate, ne aflăm şi noi. Scutindu-le de oboseala inerentă a unui drum până la Cluj şi înapoi, care ar fi fost urmată la o zi distanţă de cel către Bucureşti, sperăm să avem jucătoarele de bază la un nivel maxim, care să ne ofere şansa de a lupta pentru un rezultat favorabil contra CSM-ului", a continuat oficialul constănţean.
Meciul de la Cluj va fi condus de un cuplu de arbitri din Tg.Mureş, alcătuit din Adrian Nacu şi Adrian Rucoi, componenţi ai lotului naţional B. Cei doi se află la cel de-al doilea meci la nivelul Ligii Naţionale.

joi, 26 ianuarie 2012

Vremea nefavorabilă amână întâlnirea cu Oltchim

Programat să se dispute sâmbătă, 28 ianuarie, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor din Constanţa, meciul de handbal dintre CSU Neptun Constanţa şi Oltchim Rm.Vâlcea, din cadrul etapei a XII-a a Ligii Naţionale feminine, a fost amânat la cererea grupării campioane. Evident, principalul motiv invocat de conducerea "chimistelor" este legat de condiţiile meteo nefavorabile, care fac aproape imposibilă deplasarea delegaţiei vâlcene către Constanţa. Din cadrul aceleiaşi etape, au mai fost amânate şi mecirile HC Dunărea Brăila - CSM Bacău şi HC Oţelul Galaţi - HC Roman. Cele trei meciuri vor fi reprogramate la date ce vor fi anunţate în zilele următoare.

duminică, 22 ianuarie 2012

Înfrângere la Roman

HCM Roman - CSU Neptun Constanţa 26-22 (11-11)

Foto: Ziarul de Roman
CSU Neptun Constanţa a irosit o bună şansă de a ieşi din zona periculoasă a clasamentului, "universitarele" cedând, după o repriză secundă modestă, pe terenul ambiţioasei echipe romaşcane antrenate de Cornel Bădulescu. Fără Renata Ghionea (accidentată) şi Iana Sitenko (plecată în Ucraina pentru a rezolva probleme legate de viza de şedere în România), cu Iovănescu şi Ionescu răcite, constănţencele n-au rezistat decât în prima repriză unui adversar purtat pe braţe de către un public entuziast, dar şi de o manieră cel puţin ciudată de arbitraj a unuia dintre cei doi arbitri. După o primă parte încheiată la egalitate (11-11), soarta meciului se decide în primele şapte minute ale reprizei secunde, când gazdele reuşesc să înscrie de şase ori consecutiv, fără a primi gol! Un start de repriză ratat, la care, este drept, au contribuit şi cele trei eliminări din tabăra constănţeană, două dintre acestea (Sen şi Ionescu) fiind acordate absolut gratuit... Din păcate, nici fetele antrenate de Florentin Pera n-au mai repetat evoluţia bună din meciurile precedente, greşelile tehnice, aruncările nepregătite şi ratările din situaţii în care... "nu se iartă", facilitând sarcina gazdelor.
CSU Neptun Constanţa rămâne cu 9 puncte acumulate, după disputarea a 11 etape, şi coboară pe locul 9 în clasamentul Ligii Naţionale. Ultimele două etape ale turului se anunţă infernale pentru fetele noastre, care urmează să întâlnească, sâmbătă (28 ianuarie, ora 10.00, la Sala Sporturilor) şi miercuri (1 februarie, la Cluj), campioana Oltchim şi vicecampioana "U" Jolidon!


HCM Roman (antrenor: Cornel Bădulescu): Paul Vişan, Andreea Polocoşer - portari; Ana Horobeţ 9, Maria Cricleviţ 2, Raluca Agrigoroaei 2, Ana Maria Iuganu 3, Mădălina Chirilă, Gulnara Garipova 5, Marinela Gherman 3, Carmen Stoleru 2, Ana Maria Hamciuc.


CSU Neptun Constanţa (antrenor: Florentin Pera): Mihaela Petrescu, Monica Rusu - portari; Alla Sheiko 6, Cristina Rusali, Alexandra Iovănescu 2, Oana Ionescu 2, Daniela Arfir 1, Oana Cîrstea 4, Andreea Dincu, Ilke Sen 4, Andreea Mărginean 2, Laura Roiban.

Au arbitrat: Bogdan Stark şi Romeo Ştefan (ultimul, cu multe scăpări...) - Bucureşti/Ploieşti.
Aruncări de la 7m: 9/9 (Horobeţ) - 7/6 (Sheiko 5, Cîrstea 1). Eliminări: 6 (Gherman 27, 43, Agrigoroaei 46, Horobeţ 50, Stoleru 56, Garipova 60) - 5 (Sheiko 23, Sen 30, Ionescu 35, Arfir 36, 52).

miercuri, 18 ianuarie 2012

Constănţencele au perpelit Oţelul la foc continuu!

CSU Neptun Constanţa - HC Oţelul Galaţi 31-22 (14-11)

Mihaela Petrescu a închis poarta Neptunului! Foto: Marian Muscalu (Telegraf).
Victorie de senzaţie obţinută, în această după-amiază, de CSU Neptun Constanţa, la capătul celui mai bun joc din actualul sezon! Pornite cu şansa a doua în faţa ocupantei locului doi din Liga Naţională, HC Oţelul Galaţi, fetele antrenate de Florentin Pera s-au mobilizat exemplar, obţinând o victorie superbă, dar, mai important, două puncte de aur în lupta pentru menţinerea în prima ligă. După câteva minute de tatonare (2-2, min.5), determinarea gazdelor pe faza de apărare a început să facă diferenţa, constănţencele reuşind trei goluri consecutive (5-2, min.7). O diferenţă ce avea să se păstreze, cu mici fluctuaţii, pe durata întregii reprize, astfel că la pauză tabela de scor arăta 14-11, în favoarea Neptunului. Debutul părţii a doua aduce de la vestiare o echipă gazdă la fel de determinată, cu o apărare foarte greu de depăşit, indiferent de formulele ofensive încercate de gălăţence. O apărare care a făcut din Mihaela Petrescu (foto) "omul meciului", tânăra portăriţă a Neptunului adunând nu mai puţin de 18 intervenţii salvatoare! Constănţencele s-au impus la final cu 31-22, o diferenţă nesperată nici de cel mai optimist suporter, dar care putea fi şi mai mare dacă, în final, Florentin Pera n-ar fi aruncat în luptă şi jucătoarele mai puţin folosite, inclusiv pe junioara Monica Rusu, care a adunat două intervenţii salvatoare în cele şase minute în care s-a aflat în poarta gazdelor. Din păcate, această importantă victorie a fost plătită cu un preţ destul de piperat, una dintre cele mai bune jucătoare de pe teren, Renata Ghionea părăsind terenul grav accidentată, după o intervenţie criminală din partea uneia dintre fostele sale coechipiere... Pusă sub perfuzii şi transportată imediat la urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa, Renata Ghionea a fost diagnosticată cu fractură a piramidei nazale şi va lipsi cel puţin 15 zile...
În urma acestei victorii, CSU Neptun Constanţa acumulează 9 puncte şi urcă pe,locul 7 în clasamentul Ligii Naţionale, la egalitate cu CSM Ploieşti (locul 6) şi HCM Baia Mare (locul 8). Timp pentru... petrecere nu prea este, pauza competiţională de două luni fiind acum urmată de un ritm infernal, cu nu mai puţin de cinci meciuri în interval de 17 zile... Sâmbătă, de la ora 11.00, CSU Neptun Constanţa întâlneşte, în deplasare, HCM Roman, echipă ce a obţinut astăzi o importantă victorie, 24-23, pe terenul celor de la CSM Ploieşti.

CSU Neptun Constanţa (antrenor principal: Florentin Pera): Mihaela Petrescu 18 intervenţii salvatoare, Yana Sitenko, Monica Rusu 2 - portari; Alla Sheiko 7 goluri (3x7m), Alexandra Iovănescu 6, Oana Cîrstea 5, Oana Ionescu 3, Renata Ghionea 3, Ilke Sen 3, Laura Roiban 2, Daniela Arfir 1, Andreea Mărginean 1, Cristina Rusali, Andreea Dincu. Prezente la teren: Simina Neag, Paula Toma.

HC Oţelul Galaţi (antrenor principal: Alexandrina Soare): Cristina Bobeică, Ramona Ciontu - portari; Cătălina Cioaric 8 (5x7m), Paula Pavăl 6, Roxana Bodârlău 3, Daciana Curtean 2, Nicoleta Tudor 2, Manuela Manda 1, Diana Druţu, Andreea Artean. Prezente la teren: Claudia Nica, Maricica Trandafir, Carmen Gheorghe. 

Au arbitrat: Anton Drăgănescu şi Adrian Eremia (Gorj). 
Aruncări de la 7m: 3/3 (Alla Sheiko), respectiv 5/5 (Cătălina Cioaric).
Eliminări: 4 (Iovănescu, Dincu, Mărginean 2) - 2 (Curtean, Manda).
Spectatori: 800.

Alexandra Iovănescu, mai constantă de la meci la meci, a avut o evoluţie foarte bună în ambele faze ale jocului!
Renata Ghionea şi-a învins fosta echipă, dar a părăsit terenul însângerată după lupta cu apărarea gălăţeană...
Constănţencele au câştigat lupta, adeseori impinsă dincolo de litera regulamentului, cu apărarea oaspetelor.
Mulţumiri pentru fotografiile oferite saitului nostru de către fotograful Marian Muscalu (Telegraf Constanţa).

Ştirea Neptun TV - aici.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

CSU Neptun - HC Oţelul Galaţi se dispută miercuri, de la ora 14.00

Programat iniţial miercuri, 18 ianuarie, de la ora 17.00, meciul dintre CSU Neptun Constanţa şi HC Oţelul Galaţi, din etapa a X-a a Ligii Naţionale, a fost devansat cu trei ore, urmând a debuta la ora 14.00. Motivul este unul... voleibalistic, Sala Sporturilor din Constanţa urmând să găzduiască, tot miercuri, dar de la ora 18.00, returul optimilor de finală ale Cupei Challenge, dintre CVM Tomis Constanţa şi Explorări Baia Mare. "Din păcate, această oră va împiedica o bună parte a susţinătorilor noştri să fie alături de echipă, însă participarea europeană a echipei de volei are, evident, prioritate. Chiar şi aşa, sperăm ca victoria din meciul cu SCM Craiova să-i determine pe suporterii handbalului feminin constănţean să vină în număr cât mai mare la sală, mai ales că întâlnim una dintre cele mai puternice echipe din România", a declarat, pentru saitul clubului, directorul executiv al Neptunului, Paul Alexe. 
În această după-amiază, pe saitul Federaţiei Române de Handbal au fost anunţate şi cuplurile de arbitri care vor oficia în cadrul etapei a X-a, confruntarea de la Constanţa, dintre Neptun şi HC Oţelul urmând a fi condusă de gorjenii Adrian Eremia şi Anton Drăgănescu.

Ştire Neptun TV - aici.

CSU Neptun începe anul cu o victorie importantă!

CSU Neptun Constanţa - SCM Craiova 36-25 (17-12)

Foto: Sorin Danielciuc (Telegraf)
CSU Neptun Constanţa a debutat în 2012 într-o manieră optimistă, fetele antrenate de Florentin Pera reuşind o victorie clară, 36-25 (17-12) cu SCM Craiova, la primul joc oficial după lunga întrerupere cauzată de participarea echipei naţionale la Campionatul Mondial. Conştiente că un pas greşit în faţa "lanternei roşii" a clasamentului ar fi făcut din echipa constănţeană o candidată certă la retrogradare, "universitarele" au strâns rândurile şi au reuşit unul dintre cele mai bune jocuri din acest sezon. Cu o poartă sigură, în care atât Diana Petrescu, cât şi nou-venita Yana Sitenko, şi-au făcut cu brio datoria, Neptunul a controlat ostilităţile încă din primele minute, desprinzându-se la 6-2 (min.9). Apărarea gazdelor a funcţionat bine, reuşind să anihileze, în cele mai multe momente, principala "gură de foc" a oltencelor, Oana Gogoriţă, şi oferind numeroase mingi de contraatac şi faza a doua, încheiate cu goluri care au zdruncinat serios moralul oaspetelor. Încet, dar sigur, avantajul constănţencelor s-a mărit, atacurile purtate de Renata Ghionea (foto) şi Alla Sheiko, foarte bine secondate de Alexandra Iovănescu (atât la finalizare, cât şi prin culoarle oferite interilor) şi Ilke Sen dovedindu-se aproape imposibil de contracarat de către o apărare care şi-a lăsat portarii de prea multe ori în situaţii limită. La adăpostul unui avantaj ce crescuse la 10 goluri încă din minutul 40, antrenorul Florentin Pera şi-a permis să abordeze ultimul sfert de oră al meciului cu jucătoarele care au fost mai puţin folosite, dar chiar şi aşa diferenţa pe tabela de scor s-a păstrat. Neptunul s-a impus cu 36-25, obţinând o victorie importantă şi două puncte de aur în lupta pentru menţinerea în Liga Naţională. Echipa constănţeană a acumulat 7 puncte, după nouă etape, urcând pe locul 10 în clasament. De remarcat şi revenirea, deocamdată doar în lotul de 16, după aproape un an de la ultima sa apariţie, a Andreei Enescu (Tîlvîc), care a reluat antrenamentele la doar patru luni după ce a devenit mămică!
Constănţencele nu au timp pentru a sărbători succesul, Liga Naţională programând nu mai puţin de patru etape până la finele lunii ianuarie. Primul examen se anunţă a fi extrem de dificil, miercuri, de la ora 14.00, Neptunul primind, la Sala Sporturilor, vizita echipa aflate pe locul doi în clasament, HC Oţelul Galaţi. Chiar şi în condiţiile în care a pierdut în această pauză competiţională trei jucătoare de bază, echipa dunăreană rămâne una dintre forţele întrecerii interne. Ora de start a jocului, mai puţin obişnuită pentru un meci programat la mijlocul săptămânii, a fost determinată de faptul că tot miercuri, de la ora 18.00, se dispută la Sala Sporturilor meciul de volei masculin, din cadrul Cupei Challenge, dintre CVM Tomis Constanţa şi Explorări Baia Mare. 

Declaraţii: 

Florentin Pera (antrenor CSU Neptun Constanţa): "Cred că am obţinut o victorie fără dubii, fetele intrând foarte determinate în joc, fapt ce le-a uşurat misiunea. Mă bucură maniera clară în care ne-am impus, în faţa unei echipe care a făcut meciuri foarte bune în pregătiri, dar nu este cazul să ne bucurăm prea mult! Urmează meciuri extrem de dificile şi dacă nu reuşim să dăm cel mai bun handbal de care suntem capabili ne va fi greu să mai adunăm puncte. Sunt convins însă că munca şi modestia ne vor salva la finele acestui sezon extrem de dificil".

Alexandra Iovănescu (jucătoare CSU Neptun Constanţa): "Victoria clară a permis tuturor jucătoarelor să joace, iar acest lucru este bun pentru moralul nostru. Venirea Renatei Ghionea ne-a ajutat foarte mult, iar acum suntem ca o familie". 

Renata Ghionea (jucătoare CSU Neptun Constanţa): "Mă bucur că am debutat la Constanţa cu o victorie, am avut ceva emoţii, dar totul s-a încheiat cu bine. Sper să continuăm tot cu evoluţii foarte bune şi să ne jucăm şansa. Mai este foarte mult până la final, dar cu o asemenea atitudine eu cred că ne putem atinge obiectivul de a menţine Neptunul în Liga Naţională".

CSU Neptun Constanţa (antrenor: Florentin Pera): Diana Petrescu 9 intervenţii salvatoare, Yana Sitenko 11 - portari; Renata Ghionea 7 goluri, Alla Sheiko 6 (4x7m), Alexandra Iovănescu 5, Ilke Sen 5, Oana Cîrstea 4, Laura Roiban 4 (2x7m), Oana Ionescu 3, Daniela Arfir 1, Andreea Mărginean 1, Claudia Rusali, Simina Neag, Andreea Dincu, Mădălina Toma. Prezentă la teren: Andreea Enescu (Tîlvîc). 

SCM Craiova (antrenor: Bogdan Burcea): Ildiko Barbu 6 intervenţii salvatoare, Maria Vlăsceanu 10 - portari; Mihaela Brişcan 9 goluri, Oana Gogoriţă 5, Marinela Mitran 4, Elena Nicu 4, Irina Lazarin 2, Elena Pătuleanu 1, Maria Ianăşi, Carmen Ilie, Ana Apipie, Mihaela Pătuleanu, Nicoleta Crăciun, Elena Florică.

Au arbitrat: Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu (Moreni).
Eliminări: 7 - 7. Cartonaşe roşii: Carmen Ilie (3x2m, min.41) şi Oana Cîrstea (3x2m, min.42). 
Aruncări de la 7m: 7/6 (a ratat: Renata Ghionea) - 5/4 (a ratat: Maria Ianăşi).
Spectatori: 600.
Vezi aici ştirea de la Neptun TV.

marți, 10 ianuarie 2012

"Internaţionalii" Harabagiu şi Stănescu arbitrează derbyul suferinţei de la Constanţa

Comisia Centrală de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Handbal a anunţat cuplurile de arbitri care vor oficia meciurile din cadrul etapei a IX-a a Ligii Naţionale, prima etapă din 2012. Pentru meciul de la Constanţa, dintre CSU Neptun şi SCM Craiova, meci cu implicaţii majore în lupta pentru evitarea retrogradării, Comisia i-a desemnat pe doi dintre cei mai valoroşi arbitri români, Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu (ambii din Moreni, arbitrii EHF).
Meciul dintre CSU Neptun Constanţa şi SCM Craiova se va disputa sâmbătă, 14 ianuarie 2012, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor din Constanţa. Intrarea este liberă. 

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Test parţial reuşit cu CSM Unirea Slobozia

În această dimineaţă, CSU Neptun Constanţa a susţinut ultimul meci de verificare înaintea reluării Ligii Naţionale, programată sâmbăta viitoare, când elevele antrenorului Florentin Pera vor primi vizita ultimei clasate, SCM Craiova. Adversara "universitarelor" a fost divizionara A, CSM Unirea Slobozia, care a oferit o replică solidă, în special în prima parte a jocului. Constănţencele s-au impus cu 32-21 (15-10), însă antrenorul Florentin Pera nu era foarte mulţumit la finalul jocului. "Mă îngrijorează uşurinţa cu care primim unele goluri, chiar şi împotriva unui adversar care nu are forţa unei echipe de primă ligă", a declarat tehnicianul constănţean. Pentru acesta a fost şi un prilej foarte bun de a încerca o integrare cât mai rapidă în joc a noilor achiziţii, în special a Renatei Ghionea, jucătoare cu un aport important atât pe faza de apărare, cât şi la construcţia atacurilor. "Renata este un plus clar pentru noi, sper să se integreze cât mai rapid în jocul echipei, acest lucru oferindu-ne un plus de viteză în atac, dar şi mai multă linişte în apărare", a declarat, la rândul său, directorul executiv al Neptunului, Paul Alexe.
Pentru CSU Neptun au evoluat: Petrescu 5 intervenţii, Sitenko 9, Rusu - portari; Cîrstea 3 goluri, Sen 1, Sheiko 5, Ghionea 5, Strungaru 3, Ionescu 3, Roiban 1, Iovănescu 7, Arfir, Mărgineanu 1, Toma 3, Neag.
Sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 10.00, CSU Neptun Constanţa susţine un meci crucial în lupta pentru menţinerea pe prima scenă handbalistică a ţării, urmând să întâlnească una dintre contracandidatele directe, SCM Craiova.

joi, 5 ianuarie 2012

CSU Neptun îşi întăreşte poarta cu ucraineanca Yana Sitenko

CSU Neptun continuă campania de achiziţii din această pauză competiţională, în încercarea de a întări lotul antrenat de Florentin Pera, în perspectiva luptei aprige pentru menţinerea pe prima scenă a handbalului feminin românesc ce se va da în cele 18 etape rămase din actuala ediţie a Ligii Naţionale. După ce şi-a asigurat semnătura Renatei Ghionea (ex-HC Oţelul Galaţi), clubul constănţean a ajuns la o înţelegere şi cu ucraineanca Yana Sitenko. În vârstă de 22 de ani, Sitenko evoluează pe postul de portar şi vine de la aceiaşi echipă la care a evoluat şi compatrioata sa Alla Sheiko, HC Dnepryanka Kherson. "Am testat-o pe Yana timp de două săptămâni, atât la turneul de la Brăila, cât şi la cel de la Vâlcea. Considerăm că este o jucătoare de mare perspectivă, cu potenţial, are un caracter frumos şi poate ajuta echipa", a declarat, pentru saitul clubului, antrenorul Florentin Pera. Sitenko a semnat un contract valabil până la finele actualului sezon, clubul universitar având prima opţiune pentru prelungirea contractului. "Mă bucur că am făcut acest pas important în cariera mea, campionatul României fiind unul foarte puternic. Sper să confirm încrederea acordată, iar evoluţiile mele din poarta Neptunului să mă ajute să-mi împlinesc visul de a fi convocată la echipa naţională", a declarat, la rândul său, Sitenko. După retragerea temporară a Ralucăi Avram (aflată în concediu pre-natal), CSU Neptun mai avea doar două jucătoare pe postul de portar: Diana Petrescu (22 ani) şi Monica Rusu (dublă legitimare CSŞ 1, 17 ani). "Concurenţa pe post este benefică pentru orice jucător, iar din această concurenţă sper să aibă de câştigat echipa", a punctat Pera.