Se afișează postările cu eticheta Nova Force Giurgiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nova Force Giurgiu. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 mai 2013

Victorie în imagini

CSU Neptun Constanţa - Nova Force Giurgiu 46-11

GALERIE FOTO
(fotografiile sunt protejate în conformitate cu Legea dreptului de autor - Legea nr.8/1996; dacă preluaţi, rog precizaţi sursa: csuneptunconstanta.blogspot.ro).

marți, 30 aprilie 2013

Defilare, în ajun de 1 Mai!

CSU Neptun Constanţa - Nova Force Giurgiu 46-11 (20-3)

Foto: Paul Alexe
CSU Neptun Constanţa s-a apropiat la un singur punct de revenirea în Liga Naţională. Fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan s-au... antrenat cu public în această după-amaiză, obţinând o victorie scontată în faţa junioarelor de la Nova Force Giurgiu. Venite după ce au disputat patru meciuri în trei zile, în cadrul turneului semifinal al junioarelor I, giurgiuvenele au fost o pradă facilă, fetele antrenate de Virgil Georgescu fiind depăşite la toate capitolele. Apăsate de pofta de joc a fetelor de la malul mării, oaspetele au părut a fi... inexistente pe teren în prima parte a jocului, astfel că în minutul 28 tabela de scor arăta un neverosibil 19-1! "Desigur, diferenţa de scor poate fi... şocantă, dar trebuie apreciat modul în care fetele noastre au abordat jocul, cu seriozitate, respectându-şi adversarele până în ultima secundă", a explicat fostul director executiv al Neptunului, Paul Alexe. "Nu le pot reproşa nimic fetelor mele. Am avut neşansa de a juca în faţa celei mai bune echipe din serie, venind după un turneu de calificare solicitant, la care, din păcate, nu ne-am atins obiectivul. Desigur, Constanţa ar fi câştigat în orice condiţii, dar sunt convins că echipa mea poate evolua la un nivel superior", a declarat, la rândul său, antrenorul echipei dunărene, Virgil Georgescu. În partea a doua a jocului, diferenţa a continuat să crească, astfel că finalul a consiinţit cea mai categorică victorie a constănţencelor din actualul sezon: 46-11. "A fost un meci mai uşor, la capătul căruia ne-am îndeplinit obiectivul, de a câştiga cele două puncte. Urmează trei meciuri mai grele, dar sperăm să le câştigăm şi să promovăm fără emoţii", a declarat, la rândul său, Andreea Mărginean (foto), una dintre evidenţiatele jocului de astăzi.
După această victorie, CSU Neptun continuă să conducă în clasamentul seriei, cu cinci puncte avans faţă de CSM Unirea Slobozia. Pentru constănţence, urmează trei jocuri dificile, cu Ştiinţa Bucureşti şi HM Buzău (în deplasare), respectiv LPS Iaşi (acasă). Pentru a-şi asigura revenirea în Liga naţională, echipa de la malul mării mai are nevoie de un singur punct.

CSU Neptun Constanţa (antrenor: Ion Crăciun): Iana Sitenko 13 intervenţii salvatoare, Mihaela Petrescu 12 - portari; Paula Toma 8 goluri, Ana Maria Dragut 6, Nicoleta Rusu 6, Andreea Mărginean 6, Adina Zlăvog 5, Mariana Filip 4, Alla Sheiko 4, Oana Ionescu 3, Daniela Arfir 2, Georgiana Ciuică 1, Andreea Vasiliu 1. Prezentă la teren: Cristina Rusali.
Nova Force Giurgiu (antrenor: Virgil Georgescu): Ana Maria Ivan, Laurenţia Dapcea - portari; Ioana Georgescu 5 goluri, Ioana Iordan 3, Ana Constantin 1, Andreea Popa 1, Cosmina Stroescu 1, Roxana Ene, Corina Cazacu, Andreea Badea.

Au arbitrat: Valentin Ursu şi Daniel Scurtu (Tulcea).

marți, 23 aprilie 2013

Meciul CSU Neptun - Nova Force Giurgiu a fost amânat

UPDATE: CSU Neptun a acceptat amânarea meciului, iar F.R.Handbal a fost de acord cu propunerea celor două echipe ca jocul să se dispute marţi, 30 aprilie, cu începere de la ora 16.00. 

La finalul săptămânii, Divizia A la handbal feminin programează meciurile etapei a 23-a, lidera Seriei A, CSU Neptun Constanţa urmând să primească vizita penultimei clasate, Nova Force Giurgiu. Meciul este programat pentru duminică, cu începere de la ora 11.00, la conducerea jocului fiind desemnat un cuplu de arbitri din Tulcea, alcătuit din Valentin Ursu şi Daniel Scurtu. Totuşi, este posibil ca data de desfăşurare a meciului să fie schimbată, conducerea giurgiuveană solicitând acest lucru, deoarece echipa de junioare a clubului dunărean urmează să participe la turneul semifinal II al Campionatului Naţional de junioare I, programat de vineri până duminică, la Sf.Gheorghe. "Echipa noastră este alcătuită, în majoritate, din jucătoare având vârsta cuprinsă între 17 şi 19 ani, care sunt componente şi ale formaţiei de junioare I. La sfârşitul săptămânii trecute, ne-am calificat la turneul semifinal II, programat să înceapă vineri, la Sf.Gheorghe şi nutrim speranţa că vom accede la turneul final. Din păcate, deşi se ştia că sunt multe junioare care activează la Divizia A, când s-a făcut programul celor două competiţii, Divizia A şi Campionatul Naţional de junioare, nu s-a ţinut cont de acest lucru, astfel că, iată, meciurile se suprapun", ne-a declarat antrenorul echipei din Giurgiu, Virgil Georgescu. "Am luat legătura cu conducerea clubului constănţean şi sper să găsim înţelegere, astfel încât să putem amâna pentru câteva zile meciul cu CSU Neptun", a mai spus acesta.O decizie urmează a fi luată până cel târziu miercuri.
Cu patru etape înainte de finalul sezonului, CSU Neptun Constanţa conduce în clasamentul seriei, cu 42 puncte, cinci mai multe decât CSM Unirea Slobozia, fetele antrenate de Ion Crăciun având nevoie de încă trei puncte pentru a-şi asigura, matematic, câştigarea seriei şi revenirea, după numai un sezon, în Liga Naţională.


luni, 5 noiembrie 2012

Zece din zece pentru CSU Neptun

Nova Force Giurgiu - CSU Neptun Constanţa 16-40 (7-16)

CSU Neptun, tânăra formaţie constănţeană de handbal feminin, a ajuns la a zecea victorie consecutivă în Divizia A, după ce a învins, ieri, în deplasare, scor 40-16 (16-7), pe Nova Force Giurgiu. Partida desfăşurată în Sala “Lucian Grigorescu“ din Bucureşti a fost la discreţia elevelor lui Ion Crăciun, care au făcut şi de această dată o excelentă repetiţie pentru partidele mai... dificile care vor urma. Constănţencele şi-au luat rolul în serios încă din start, iar până la pauză aveau deja un avans liniştitor, 16-7. Chiar dacă gazdele nu puteau emite pretenţii la o surpriză, CSU Neptun a forţat şi mai mult în actul secund, pe care l-a câştigat cu 24-9. „O partidă în care diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul. Ne bucură însă foarte mult atitudinea fetelor, mai ales în repriza secundă, când, deşi scorul luase proporţii, au păstrat acelaşi ritm şi nu au mai ratat la fel de mult ca în alte meciuri. A fost un bun antrenament înaintea unor jocuri mai grele care vor urma”, a declarat antrenorul secund al formaţiei constănţene, Florin Cazan. Pentru CSU Neptun au înscris: Ana Maria Dragut 6g, Cristina Rusali, Oana Ionescu şi Andreea Mărginean - câte 5g, Alla Sheiko, Nicoleta Rusu şi Mădălina Toma - câte 4g, Dana Arfir 3g, Andreea Vasiliu 2g, Georgiana Ciuică şi Adina Zlăvog - câte 1g. În etapa următoare, CSU Neptun va întâlni, vineri, pe teren propriu, de la ora 14.00, pe CS Universitar Ştiinţa Bucureşti. 
(Sorin Teodorenu - Telegraf Constanţa)

Celelalte rezultate ale etapei: CS UNiversitar Ştiinţa Bucureşti - HC Feminin Piatra Neamţ 37-25, Spartac Bucureşti - Bowling Sf.Gheorghe 23-30, ACS Şc.181 Bucureşti - HC Activ CSO Plopeni 30-25, Rapid Bucureşti - CSM Unirea Slobozia 34-40, Ştiinţa Bacău - LPS Iaşi 22-26, Universitatea Târgovişte - HC Buzău 21-31.
În clasament, continuă să conducă CSU Neptun Constanţa, cu 20 puncte, urmată de HC Buzău - 18 puncte, CSM Unirea Slobozia - 17 puncte.