Se afișează postările cu eticheta Spartac Bucureşti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Spartac Bucureşti. Afișați toate postările

luni, 4 martie 2013

Victorie la pas pentru CSU Neptun

CSU Neptun Constanţa a obţinut, duminică, o nouă victorie concludentă în Seria A din Divizia A la handbal feminin. Handbalistele pregătite de Ion Crăciun şi Florin Cazan s-au impus, cu un categoric 38-23 (20-13), la Bucureşti, în confruntarea cu Spartac. Un meci pe care constănţencele l-au dominat cu autoritate, chiar dacă gazdele au încercat să ţină ritmul în debutul meciului. Diferenţa de valoare şi de obiectiv şi-au spus rapid cuvântul, CSU Neptun distanţându-se la 20-13 după primele 30 de minute şi impunându-se în final cu 38-23. 
Pentru CSU Neptun au marcat: Mădălina Toma şi Nicoleta Rusu (foto) - câte 9g, Ana Maria Dragut 8g, Alla Sheiko şi Daniela Arfir - câte 4g, Andreea Mărginean 3g, Adina Zlăvog 1g. Au mai evoluat: Iana Sitenko şi Mihaela Petrescu - portari, Oana Ionescu, Andreea Vasiliu şi Mariana Filip. 
„Am dominat acest meci, iar fetele au respectat indicaţiile. Suntem mulţumiţi de modul în care s-a jucat, mai ales în ofensivă, pentru că în apărare am primit, spun eu, prea multe goluri”, a spus antrenorul secund al echipei constănţene, Florin Cazan.

Sorin Teodoreanu (Telegraf Constanţa)

Constănţencele au trecut prin mari emoţii... înaintea meciului, autocarul care urma să ducă echipa de la malul mării la Bucureşti defectându-se pe autostradă!  Din fericire, proverbialul... spirit de prevedere al antrenorului Ion Crăciun şi-a spus cuvântul, plecarea spre Bucureşti fiind prevăzută în dimineaţa jocului, dar cu patru ore şi jumătate înaintea orei de începere a confruntării, astfel că a fost timp pentru ca echipa constănţeană să fie preluată de alte două microbuze, ajungându-se la meci în timp util!

Celelalte rezultate ale etapei: CSU Ştiinţa Bucureşti - Ştiinţa Bacău 30-26; Rapid CFR Bucureşti - Universitatea Târgovişte 42-32, HC Feminin Piatra Neamţ - HM Buzău 18-20, ACS Bowling Sf.Gheorghe - LPS Iaşi 29-24, HC Activ CSO Plopeni - CSM Unirea Slobozia 25-35. Meciul dintre ACS Şc.181 Bucureşti şi Nova Force Giurgiu a fost amânat pentru marţi, 5 martie, ora 16.00.
În clasament, conduce CSU Neptun, cu 34 puncte, urmată de CSM Unirea Slobozia (31p), ACS Şcoala 181 Bucureşti şi HM Buzău (ambele 28p, bucureştencele având un meci mai puţin disputat).
Următorul meci al formaţiei de pe litoral va avea loc duminică, pe teren propriu, cu ACS Şc. 181 Bucureşti, echipă clasată pe locul 3. Jocul este programat să înceapă la ora 11.00 şi va fi arbitrat de braşovenii Ovidiu Petre şi Cristian Mihai.

joi, 11 octombrie 2012

CSU Neptun a spart(ac) şi al cincilea val!

CSU Neptun Constanţa - SPARTAC Bucureşti 32-18 (17-9)

Apărarea a fost, din nou, punctul forte al Neptunului!
CSU Neptun Constanţa continuă şirul victoriilor, fetele antrenate de Ion Crăciun şi Florin Cazan legând al cincilea succes consecutiv în debutul actualului sezon al Diviziei A. Având în faţă o echipă modestă, dar ambiţioasă, constănţencele au privit jocul ca pe o bună oportunitate de a repeta în vederea derby-ului de duminică, când vor întâlni, la Bucureşti, echipa ce pare a fi principala contracandidată la promovare, ASC Şc.181 SPP Bucureşti, deasemenea neînvinsă după cinci etape. Debutul jocului a părut să propună o dispută mai echilibrată decât ne-am fi aşteptat, oaspetele conducând cu 3-1 (min.3). Uşor-uşor, pe fondul unei apărări exacte, constănţencele au trecut la conducerea ostilităţilor, iar după 20 de minute de joc echilibrul dispăruse, chiar şi în condiţiile în care, din nou, "universitarele" au ratat numeroase de multe situaţii de unu la unu. A fost 17-9 la pauză, iar în repriza a doua antrenorul Ion Crăciun a rulat întreg lotul avut la dispoziţie, însă chiar şi aşa diferenţa pe tabela de scor a crescut constant, astfel că la final Neptunul s-a impus cu 32-18, cea mai mare diferenţă de scor înregistrată de tomitane în cele cinci etape disputate până acum. "Este o victorie normală, după un joc bun, care continuă panta ascendentă a evoluţiilor echipei noastre. Se vede munca depusă la antrenamente, iar exprimarea în joc a fetelor creşte cu fiecare meci pe care îl disputăm", a declarat dierctorul executiv al Neptunului, Paul Alexe. Totuşi, acesta a îndemnat la moderaţie: "Desigur, ne bucură parcursul perfect de până acum, dar nu trebuie să ne entuziasmăm, pentru că şi nivelul arătat de adversare a fost unul modest. Primul examen cu adevărat important urmează duminică, atunci când vom juca pe terenul singurei echipe care a mai obţinut cinci victorii din cinci, Şcoala 181 Bucureşti. Putem spune că este un derby al acestei serii, cel puţin pentru modul în care au decurs lucrurile până acum, dar sper ca experienţa superioară a fetelor noastre, valoarea indiscutabilă a unor jucătoare, să-şi spună cuvântul şi să obţinem un rezultat favorabil", a punctat oficialul constănţean. 
Meciul dintre ASC Şc.181 SPP Bucureşti şi CSU Neptun Constanţa se dispută duminică, de la ora 13.00, în sala "Lucian Grigorescu" din capitală, fiind arbitrată de piteştenii Valentin Călina şi Claudiu Belean.

CSU Neptun Constanţa (antrenor principal: Ion Crăciun): Iana Sitenko 1 intervenţie salvatoare, Mihaela Petrescu 7 - portari; Alla Sheiko 7 goluri, Daniela Arfir 5, Ana Maria Dragut 4, Nicoleta Rusu 4, Oana Ionescu 3, Mădălina Toma 3, Andreea Mărginean 3, Cristina Rusali 2, Cristina Strahan 1, Adina Zlăvog, Georgiana Ciuică.

SPARTAC Bucureşti (antrenor: Valeriu Marinescu): Andreea Roată, Mihaela Fânaru - portari; Ana Chirigiu 8 goluri, Iuliana Tache 4, Larisa Macovetschi 2, Andreea Ţigănuş 2, Alis Georgescu 1, Lidia Goanţă 1, Elena Badea, Alice Vlad, Maria Marinescu, Alexandra Tache, Sofia Colibăşeanu, Alina Gheorghişor.

Au arbitrat: Daniel Basso şi Florin Tofan (ambii din Galaţi). 

Sala Sporturilor Constanţa, 200 spectatori.
Aruncări de la 7m: 6/4 - 8/7. 
Eliminări: Rusu (36), Rusali (37) - Vlad (43).

Celelalte rezultate ale etapei: Ştiinţa Bucureşti - Universitar Ştiinţa Bucureşti 21-28, Universitatea Târgovişte - Rapid CFR Bucureşti 27-35, Nova Force Giurgiu - ASC Şc.181 Bucureşti 20-40, HC Buzău - HCF Piatra Neamţ 37-32, LPS Iaşi - ACS Bowling Sf.Gheorghe 23-36, CSM Unirea Slobozia - Activ CSO Plopeni 37-26.
În clasamentul Seriei A a Diviziei A, conduc, cu câte 10 puncte, ACS Şc.181 SPP Bucureşti şi CSU Neptun Constanţa, urmate de HC Buzău, cu 8p, Rapid CFR Bucureşti şi CSM Unirea Slobozia, cu câte 7 puncte. 

luni, 8 octombrie 2012

CSU Neptun, trei meciuri în şapte zile!

Program competiţional intens pentru CSU Neptun Constanţa, echipa antrenată de Ion Crăciun şi Florin Cazan având de susţinut trei meciuri într-un interval de doar şapte zile. Astfel, după victoria obţinută duminică, la Piatra Neamţ, constănţencele se pregătesc să primească, joi, vizita bucureştencelor de la Spartac. Meciul, programat iniţial de la ora 17.00, se va desfăşura cu începere de la ora 14.00, datorită programului încărcat de la Sala Sporturilor. Conform celor publicate astăzi pe saitul Federaţiei Române de Handbal, meciul dintre CSU Neptun Constanţa şi Spartac Bucureşti va fi arbitrat de cuplul gălăţean format din Daniel Basso şi Florin Tufan.
Odată trecut jocul cu Spartac, universitarele nu vor avea prea mult timp de odihnă, urmând să se deplaseze la Bucureşti, unde, duminică, de la ora 13.00, este programat derby-ul cu ASC Şc.181 Bucureşti. După disputarea a patru etape, cele două echipe sunt singurele care au acumulat maximum de puncte şi se anunţă principalele candidate la câştigarea seriei şi promovarea în Liga Naţională. Dată fiind importanţa jocului, FRH a decis să delege un cuplu de arbitri experimentat, format din piteştenii Valentin Călina şi Claudiu Belean.