marți, 10 ianuarie 2012

"Internaţionalii" Harabagiu şi Stănescu arbitrează derbyul suferinţei de la Constanţa

Comisia Centrală de Arbitri din cadrul Federaţiei Române de Handbal a anunţat cuplurile de arbitri care vor oficia meciurile din cadrul etapei a IX-a a Ligii Naţionale, prima etapă din 2012. Pentru meciul de la Constanţa, dintre CSU Neptun şi SCM Craiova, meci cu implicaţii majore în lupta pentru evitarea retrogradării, Comisia i-a desemnat pe doi dintre cei mai valoroşi arbitri români, Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu (ambii din Moreni, arbitrii EHF).
Meciul dintre CSU Neptun Constanţa şi SCM Craiova se va disputa sâmbătă, 14 ianuarie 2012, de la ora 10.00, la Sala Sporturilor din Constanţa. Intrarea este liberă. 

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Test parţial reuşit cu CSM Unirea Slobozia

În această dimineaţă, CSU Neptun Constanţa a susţinut ultimul meci de verificare înaintea reluării Ligii Naţionale, programată sâmbăta viitoare, când elevele antrenorului Florentin Pera vor primi vizita ultimei clasate, SCM Craiova. Adversara "universitarelor" a fost divizionara A, CSM Unirea Slobozia, care a oferit o replică solidă, în special în prima parte a jocului. Constănţencele s-au impus cu 32-21 (15-10), însă antrenorul Florentin Pera nu era foarte mulţumit la finalul jocului. "Mă îngrijorează uşurinţa cu care primim unele goluri, chiar şi împotriva unui adversar care nu are forţa unei echipe de primă ligă", a declarat tehnicianul constănţean. Pentru acesta a fost şi un prilej foarte bun de a încerca o integrare cât mai rapidă în joc a noilor achiziţii, în special a Renatei Ghionea, jucătoare cu un aport important atât pe faza de apărare, cât şi la construcţia atacurilor. "Renata este un plus clar pentru noi, sper să se integreze cât mai rapid în jocul echipei, acest lucru oferindu-ne un plus de viteză în atac, dar şi mai multă linişte în apărare", a declarat, la rândul său, directorul executiv al Neptunului, Paul Alexe.
Pentru CSU Neptun au evoluat: Petrescu 5 intervenţii, Sitenko 9, Rusu - portari; Cîrstea 3 goluri, Sen 1, Sheiko 5, Ghionea 5, Strungaru 3, Ionescu 3, Roiban 1, Iovănescu 7, Arfir, Mărgineanu 1, Toma 3, Neag.
Sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 10.00, CSU Neptun Constanţa susţine un meci crucial în lupta pentru menţinerea pe prima scenă handbalistică a ţării, urmând să întâlnească una dintre contracandidatele directe, SCM Craiova.

joi, 5 ianuarie 2012

CSU Neptun îşi întăreşte poarta cu ucraineanca Yana Sitenko

CSU Neptun continuă campania de achiziţii din această pauză competiţională, în încercarea de a întări lotul antrenat de Florentin Pera, în perspectiva luptei aprige pentru menţinerea pe prima scenă a handbalului feminin românesc ce se va da în cele 18 etape rămase din actuala ediţie a Ligii Naţionale. După ce şi-a asigurat semnătura Renatei Ghionea (ex-HC Oţelul Galaţi), clubul constănţean a ajuns la o înţelegere şi cu ucraineanca Yana Sitenko. În vârstă de 22 de ani, Sitenko evoluează pe postul de portar şi vine de la aceiaşi echipă la care a evoluat şi compatrioata sa Alla Sheiko, HC Dnepryanka Kherson. "Am testat-o pe Yana timp de două săptămâni, atât la turneul de la Brăila, cât şi la cel de la Vâlcea. Considerăm că este o jucătoare de mare perspectivă, cu potenţial, are un caracter frumos şi poate ajuta echipa", a declarat, pentru saitul clubului, antrenorul Florentin Pera. Sitenko a semnat un contract valabil până la finele actualului sezon, clubul universitar având prima opţiune pentru prelungirea contractului. "Mă bucur că am făcut acest pas important în cariera mea, campionatul României fiind unul foarte puternic. Sper să confirm încrederea acordată, iar evoluţiile mele din poarta Neptunului să mă ajute să-mi împlinesc visul de a fi convocată la echipa naţională", a declarat, la rândul său, Sitenko. După retragerea temporară a Ralucăi Avram (aflată în concediu pre-natal), CSU Neptun mai avea doar două jucătoare pe postul de portar: Diana Petrescu (22 ani) şi Monica Rusu (dublă legitimare CSŞ 1, 17 ani). "Concurenţa pe post este benefică pentru orice jucător, iar din această concurenţă sper să aibă de câştigat echipa", a punctat Pera.

miercuri, 28 decembrie 2011

CSU Neptun, ultimul loc în turneul din Zăvoi

Bilanţ negativ pentru CSU Neptun Constanţa în prima zi a Memorialului "Constantin Tiţa", turneu amical ce se desfăşoară la Rm.Vâlcea, în organizarea echipei campioane a României, Oltchim. În primul meci, disputat dimineaţă, constănţencele au avut de înfruntat chiar echipa gazdă, în faţă căreia fetele antrenate de Florentin Pera au dat o replică curajoasă, ridicându-se în multe momente la nivelul adversarelor. Totuşi, vâlcencele s-au impus la final, 39-28 (22-17), diferenţa crescând în ultimul sfert de oră al meciului, când antrenorul constănţean a dat credit şi jucătoarelor care au evoluat mai puţin în acest sezon. "Sunt mulţumit de modul în care fetele au transpus în teren ceea ce am pregătit pentru acest joc, mai ales că am avut în faţă adversare de certă clasă internaţională", a declarat antrenorul constănţean. "Avem la dispoziţie doar trei ore pentru a ne recupera până la meciul cu HCM Roman, dar sper că ne vom descurca şi vom da o replică bună", a prefaţat Pera cel de-al doilea joc al zilei pentru fetele sale, cel împotriva echipei antrenate de Cornel Bădulescu. Din păcate, oboseala şi-a pus vizibil amprenta pe jocul constănţencelor, care au comis numeroase greşeli, în special pe faza de atac, însă chiar şi aşa Neptunul şi-a jucat şansa până în ultimele minute. HCM Roman s-a impus meritat, cu 34-29 (19-12), iar constănţencele aşteaptă ultimul meci de la acest turneu, cel cu Corona Braşov, pentru a încerca să obţină un prim rezultat favorabil. Întâlnirea, programată mâine, de la ora 11.00 (în direct la DigiSport), se anunţă însă la fel de dificilă pentru "universitare", care au încă proaspătă amintirea înfrângerii drastice din campionat (22-35).
Update: În ultimul meci disputat în cadrul turneului de la Rm.Vâlcea, CSU Neptun Constanţa a fost învinsă, 25-29 (11-18), de către ASC Corona Braşov. După o primă repriză modestă, constănţencele au strâns rândurile şi au lăsat o imagine ceva mai bună în partea a doua, fără a reuşi, însă, valorificarea momentelor favorabile care să le readucă în cursa pentru un rezultat favorabil. CSU Neptun încheie turneul pe ultimul loc, trofeul revenind, conform aşteptărilor, echipei gazdă, Oltchim Rm.Vâlcea, urmată de Corona Braşov şi HCM Roman.

Renata Ghionea a semnat cu CSU Neptun!

CSU Neptun Constanţa a obţinut, în această după-amiază, semnătura băimărencei Renata-Andrada Ghionea (Tătăran), care urmează să evolueze sub culorile echipei de la malul mării cel puţin până în vară. În vârstă de 26 de ani, jucătoarea a evoluat în prima parte a campionatului la HC Oţelul Galaţi. "Ne bucurăm că am reuşit să o aducem la Constanţa, este o jucătoare de valoare, care ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivul fixat pentru actualul sezon, acela de a menţine handbalul feminin constănţean în prima ligă", a declarat, pentru saitul clubului, directorul executiv Paul Alexe. Renata Ghionea evoluează pe postul de inter dreapta, primii paşi în handbal făcându-i în oraşul natal, la Marta Baia Mare, debutul în prima ligă fiind consemnat în 2003, sub culorile echipei Selmont Baia Mare. Jucătoarea va colabora pentru a doua oară în carieră cu antrenorul Florentin Pera, sub conducerea căruia a mai avoluat la CSM Cetate Deva, în 2007. "Renata vine să acopere un post deficitar în echipa noastră şi, sunt convins, experienţa şi valoare sa vor aduce un mare plus în jocul nostru", a declarat, la rândul său, antrenorul constănţean. Fostă componentă a loturilor naţionale de junioare, tineret şi senioare, Renata Ghionea speră să revină la cel mai înalt nivel, după o serie de accidentări care i-au marcat cariera. Din vara anului 2008, este căsătorită cu internaţionalul român Valentin Ghionea, actualul jucător al campioanei HCM Constanţa. Interesant este faptul că în copilărie, Renata a locuit o perioadă la Constanţa, alături de părinţii săi, ea fiind fiica fostului mare jucător al Farului, de la sfârşitul anilor 80, Ioan Tătăran!

joi, 22 decembrie 2011

Meci bun, dar înfrângere la debutul în Cupa "Dunărea"...

CSU Neptun Constanţa a debutat cu o înfrângere la ediţia a doua a Cupei "Dunărea", competiţie amicală ce are loc la Brăila, fetele antrenate de Florin Pera cedând, după un meci foarte disputat, 27-31 (12-15), în faţa celor de la CSM Ploieşti. Plecate la turneu în efectiv redus, Iovănescu şi Sheiko fiind accidentate, "universitarele" n-au putut miza nici pe Cristina Rusali, care a resimţit unele probleme de sănătate. "Cu toate acestea, fetele au făcut un meci foarte bun şi doar unele inexactităţi din final, dar şi câteva decizii curioase ale celor doi arbitri, au făcut să nu obţinem un rezultat mai bun", a declarat, pentru saitul clubului, antrenorul Florin Pera. Pentru CSU Neptun au evoluat: Petrescu 7 intervenţii salvatoare, Sitenko 6 - portari; Cîrstea 6 goluri, Ionescu, Arfir 3, Dincu 4, Toma 1, Sen, Mărginean 5, Roiban 5, Neag 3. De la ploieştence, cele mai bune marcatoare au fost Crap (9) şi Barcan (6). "În acest moment, important pentru noi este să lucrăm la omogenitatea echipei, după o perioadă în care am pus accent pe pregătirea fizică. Sunt mulţumit de modul în care au răspuns fetele şi sper să facem faţă cu bine, în condiţiile efectivului redus pe care îl avem, şi în cele două meciuri de astăzi, în care vom întâlni două echipe mai puternice decât formaţia din Ploieşti", a mai spus oficialul constănţean. Astăzi, de la ora 11.00, CSU Neptun întâlneşte ocupanta locului doi în Liga Naţională, HC Oţelul Galaţi, iar de la ora 17.00, formaţia gazdă (locul trei în LN), HC Dunărea Brăila.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

CSU Neptun, înfrângere şi victorie cu HC Dunărea Brăila

CSU Neptun Constanţa a intrat sub zodia meciurilor amicale, după o perioadă în care antrenorul Florin Pera şi, mai ales, preparatorul fizic Tiberiu Puta, au pus accent pe îmbunătăţirea condiţiei fizice, cu antrenamente pe plajă şi în sala de forţă. Odată cu revenirea în sală (cu un singur antrenament la Sala Sporturilor, programul competiţional încărcat obligând echipa constănţeană să se pregătească timp de o săptămână la Cumpăna), s-a trecut la şedinţele de antrenament specifice, cu accent tehnico-tactic. Miercuri şi joi, constănţencele au primit vizita uneia dintre fruntaşele Ligii Naţionale, HC Dunărea Brăila, cu care au disputat două meciuri de verificare. Cele două echipe s-au întâlnit în actuala ediţie a Ligii naţionale, încheind la egalitate, un meci dramatic, în care brăilencele au egalat în ultima secundă. Ambele meciuri s-au disputat după un scenariu oarecum asemănător, cu gazdele la conducere în prima parte, pentru ca în partea secundă brăilencele să se dovedească mai active. În primul meci, Dunărea s-a impus cu 32-25 (18-15), pentru ca Neptunul să se revanşeze a doua zi, 28-27 (14-7). Pentru echipa constănţeană au evoluat: Diana Petrescu 15 intervenţii salvatoare, respectiv 8, Monica Rusu - 2/0 (n-a evoluat în meciul doi), Yana Sitenko 0/6 (n-a evoluat în primul meci) - portari; Oana Cîrstea 2/4 goluri, Ilke Sen 0/6, Alla Sheiko 6/4, Andreea Mărginean 3/3, Andreea Dincu 3/2, Cristina Rusali 2/1, Oana Ionescu 3/1, Laura Roiban 5/4, Dana Arfir 0/1, Mădălina Toma 1/1, Cristina Strahan 1/0, Simina Neag 0/1. Accidentată, Alexandra Iovănescu nu a jucat. După despărţirea de rusoaica Elena Botsman şi trecerea Ralucăi Avram în concediu pre-natal, gruparea constănţeană încearcă să se întărească pe posturile deficitare, o primă jucătoare venită în probe fiind ucraineanca Yana Sitenko (foto), un portar în vârstă de 22 de ani şi care impresionează prin înălţime (1,86m). "A ajuns la Constanţa miercuri seară, aproape de miezul nopţii, iar a doua zi a jucat. Trebuie să o vedem la lucru în zilele următoare, dar prima impresie este bună", a declarat, pentru saitul clubului, antrenorul Florin Pera.
CSU Neptun Constanţa continuă pregătirea la Constanţa, urmând ca săptămâna viitoare, miercuri şi joi, să participe la turneul amical de la Brăila, unde vor mai fi prezente CSM Ploieşti, CSM Unirea Slobozia şi, evident, echipa gazdă, HC Dunărea Brăila.
Următorul meci oficial al universitarelor constănţene este programat pe 14 ianuarie 2012, la Constanţa, în compania echipei SCM Craiova.