marți, 8 noiembrie 2011

Arbitrele Anton şi Năstase împart dreptatea la CSM Ploieşti - CSU Neptun Constanţa

Etapa a VIII-a a Ligii Naţionale, ultima programată în acest an (campionatul se întrerupe până în luna ianuarie, pentru a permite echipei naţionale să pregătească participarea la Campionatul Mondial din Brazilia), aduce în faţa CSU Neptun Constanţa un adversar redutabil, CSM Ploieşti, jocul urmând a se desfăşura la Plopeni, sâmbătă, de la ora 11.00. Deşi este nou-promovată, echipa din Ploieşti beneficiază de serviciile unor jucătoare de mare valoare, foste componente ale echipei naţionale, care fac din formaţia antrenată de Gigi Ionescu una dintre candidatele la un loc de cupe europene. "Întâlnim o echipă puternică, cu un lot valoros şi un antrenor respectat. Provocarea este cu atât mai mare şi sper că fetele noastre vor înţelege că este şansa lor de a-şi asigura o vacanţă liniştită. Orice punct este important pentru noi şi pentru lupta pe care o ducem pentru îndeplinirea obiectivului fixat pentru acest sezon. Este momentul să dovedim că putem juca bine şi în deplasare", a declarat Paul Alexe, directorul executiv al Neptunului. "Victoria din meciul cu Cetate Deva este foarte importantă, nu numai pentru punctele obţinute, ci şi pentru moralul fetelor. Sper că ele au înţeles că atunci când joacă, când gândesc şi când alcătuiesc o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, pot obţine rezultate bune", a continuat oficialul constănţean. Din păcate, victoria de sâmbătă a fost plătită cu preţul câtorva accidentări, însă se speră în recuperarea jucătoarelor accidentate până la ora meciului de la Plopeni. 
Jocul dintre CSM Ploieşti şi CSU Neptun Constanţa va fi condus de către un cuplu feminin de arbitre, format din Simona Anton - Cristina Năstase (foto).  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu