CSU Neptun Constanţa - CSM Ploieşti 27-33 (16-18)
|
Cu o floare nu se face primăvară... |
CSU Neptun Constanţa calcă încet, dar apăsat, pe drumul ce duce către barajul de menţinere în Liga Naţională. Duşul rece primit în ultimul meci disputat în faţa propriilor suporteri, cel cu HCM Baia Mare, nu a avut darul de a le trezi din amorţire pe fetele antrenate de Florin Pera, care au cedat un nou meci de "patru puncte", tot în faţa publicului constănţean. De această dată, a fost rândul ploieştencelor de la CSM să obţină o victorie cât o salvare de la retrogradare, oaspetele profitând de apatia ce pare să fi cuprins, de o vreme, gruparea constănţeană. Istoria meciului nu este foarte complicată, gazdele contând în joc doar în primele 15 minute, adică atât timp cât au putut duce lupta pe plan fizic. Apoi, carenţele în pregătirea din ultima perioadă şi-au spus cuvântul, iar ploieştencele au apucat cu ambele mâini un cadou nesperat. Ca şi în ultimele jocuri, poarta constănţeană s-a prezentat la un nivel submediocru, fapt la care o contribuţie importantă o are şi modul în care apărarea a înţeles să-şi facă treaba... Atât Mihaela Petrescu, cât şi Iana Sitenko, au pierdut fără drept de apel disputa cu goalkeeperul ploieştean, Gabriela Cristescu, din partea căruia au primit o lecţie despre determinare, spirit de echipă şi, de ce nu, valoare handbalistică. Un alt duel ce a decis soarta acestui joc a fost cel dintre cei doi pivoţi, fostele colege de echipă din sezonul trecut, Alexandra Iovănescu şi Aneta Barcan. Actuala ploieşteancă a rămas aceiaşi jucătoare determinantă, care făcea, în sezonul trecut, o perpetuă rezervă din mai tânăra sa colegă. În timp ce Barcan şi-a făcut obişnuitul joc de apărare, iar în atac s-a pus în permanenţă în slujba colegelor sale de la linia de 9 metri, Iovănescu a făcut figuraţie în multe momente, iar atunci când a fost pusă în valoare a încercat rezolvări fanteziste, fără ecou pe tabela de marcaj. Superioritatea fetelor antrenate de Gheorghe Ionescu a fost vizibilă şi la nivelul interilor, Crap şi Luca, dar şi "centrul" Dospin distrându-se cu apatica apărare a "universitarelor". În acest timp, pe semicercul opus doar Alla Sheiko (foto) a dus lupta până la capăt, Enescu şi Ghionea având vizibile probleme după ce au dat tot ce puteau, din punct de vedere fizic, în primul sfert de oră al jocului... În fine, să nu uităm extremele, ploieştencele având 10 reuşite de pe acest post, în timp ce extremele Constanţei au strălucit... prin absenţă (un gol şi doar patru acţiuni!!!)!
O înfrângere ce pune echipa de la malul mării într-o situaţie ingrată, singura şansă de a mai evita barajul (asta... în cazul fericit!) fiind obţinerea de puncte în deplasările de la Craiova şi Deva, dar şi în meciul de pe teren propriu cu HCM Roman. Însă, pentru a reuşi acest lucru, este nevoie de o altă atitudine, în caz contrar actualele jucătoare ale Neptunului având şansa de a intra în istorie drept cele care au retrogradat handbalul feminin constănţean după 31 de ani de prezenţă neântreruptă pe prima scenă a handbalului feminin românesc...
CSU Neptun Constanţa (antrenor: Florin Pera): Mihaela Petrescu 3 intervenţii salvatoare, Iana Sitenko 4 - portari; Alla Sheiko 8 goluri; Renata Ghionea 8 (1x7m), Andreea Enescu 7 (2x7m), Andreea Mărginean 2, Oana Ionescu1, Alexandra Iovănescu 1, Cristina Rusali, Mădălina Toma, Oana Cîrstea, Ilke Sen, Roiban laura, Daniela Arfir, Andreea Dincu. Prezentă la teren: Simina Neag.
CSM Ploieşti (antrenor: Gheorghe Ionescu): Gabriela Cristescu 12 intervenţii salvatoare, Carmen Tănase 2 - portari; Andreea Dospin 10 goluri (3x7m); Daniela Crap 7, Nicoleta Gâscă 6, Aneta Barcan 4, Ramona Ştefan 3, Janina Luca 3, Laura Zafiriadis, Mihaela Zavragiu. Prezente la teren: Cristiana Nica, Alina Moroianu, Raluca Năstase.
Au arbitrat, cu multe scăpări: Ana Maria Duţă şi Diana Florescu (Bucureşti/Argeş).
Spectatori: 400.
Eliminări: - / -. Aruncări de la 7m: 6/3 (au ratat: Alla Sheiko, Andreea Enescu, Renata Ghionea) - 3/3.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu