Sâmbătă, la Sala Sporturilor, în etapa a 19-a a Ligii Naţionale de
handbal feminin, CSU Neptun Constanţa pornea cu prima şansă în faţa
formaţiei HCM Baia Mare, chiar dacă băimărencele aveau un punct avans în
clasament. Ca şi în meciurile cu Dunărea Brăila, HC Zalău, Corona
Braşov sau Oţelul Galaţi, toate disputate la Constanţa, calculul hârtiei
a fost din nou răsturnat. Din păcate, de această dată victimă a fost
chiar formaţia de pe litoral, care nu a mai reuşit aceeaşi evoluţie bună
ca în partidele amintite. Cu o poartă inexistentă, Petrescu şi Sitenko
fiind spectatoare în multe situaţii, dar şi cu un atac în care nu s-au
mai găsit cele mai bune soluţii, CSU Neptun a pierdut, scor 26-27
(12-14), în faţa unei echipe care a ştiut parcă mai bine ce doreşte de
la acest meci. Neptunul a controlat întâlnirea doar în primele 20 de
minute, în care a condus chiar şi cu patru goluri, 7-3 (min. 12), însă
oaspetele au egalat în min. 21, scor 9-9, iar din acest moment nu au mai
cedat iniţiativa. Constanţa a refăcut şi un handicap de trei goluri,
14-17, dar numeroasele ratări din final, inclusiv la 25-25 şi apoi la
26-27, la ultimul atac al meciului, au oferit oaspetelor două puncte cu
care părăsesc definitiv zona periculoasă a clasamentului.
(Sorin Teodoreanu / Telegraf Constanţa)
CSU Neptun Constanţa (antrenor: Florin Pera): Diana Petrescu 5 intervenţii salvatoare, Iana Sitenko 3 (2x7m) - portari; Alla Sheiko 6 goluri, Renata Ghionea 6, Andreea Enescu 5, Oana Cîrstea 5, Andreea Dincu 2, Alexandra Iovănescu 1, Andreea Mărginean 1, Cristina Rusali, Simina Neag, Oana Ionescu, Daniela Arfir, Mădălina Toma, Ilke Sen, Laura Roiban.
HCM Baia Mare (antrenor: Costică Buceschi): Flavia Matei 10 intervenţii salvatoare (1x7m), Lavinia Puşcaş - portari; Aneta Pîrvuţ 8 goluri; Diana Puiu 7, Jenica Rudics 4, Maria Dobromir 3, Ioana Negria 2, Timea Tătar 2, Oana Bondar 1, Andrada Maior-Paşca, Loredana Ciunt, Ioana Tămaş, Andrada Tomescu, Sorina Oşan.
Au arbitrat: Vasile Pavel şi Marian State (Buzău). Observator: Ion Şerbu (Bucureşti).
Eliminări: Renata Ghionea (25, 57), Cristina Rusali (47) / Jenica Rudics (25, 35, 51), Oana Bondar (28, 51), Sorina Oşan (36), Ioana Negria (56).
Aruncări de la 7m: 7/6 (a ratat: Ghionea) - 5/3 (au ratat: Rudics, Negria).
Spectatori: 500.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu