Bucuria victoriei! (foto: Ionuţ Brânzei, Bacău) |
Condiţii de... Cupa Şcolilor generale la un meci de Liga Naţională!
Sala Sporturilor Bacău, în dimineaţa jocului |
Invocând faptul că în Sala Sporturilor "plouă" ca urmare a topirii zăpezii depuse pe acoperiş, clubul moldav a schimbat, în preziua meciului, locul de disputare, fiind aleasă sala de sport "Orizont", din cadrul Universităţii "Vasile Alecsandri". În dimineaţa meciului, oficialii constănţeni s-au deplasat la Sala Sporturilor pentru a vedea realitatea, alta decât cea comunicată de gazde. "Terenul era acoperit de mai multe folii de plastic, iar din loc în loc erau câteva găleţi... La impresia artistică, locul părea pregătit de inundaţiile de care tot auzim la televizor. În realitate, cădea câte o picătură la ceva mai mult de un minut, într-un singur loc, într-unul dintre semicercuri", avea să constate directorul executiv al Neptunului, Paul Alexe. Dealtfel, atât cei de la sală, cât şi jandarmii care dădeau zăpada de pe acoperişul unei anexe, au recunoscut că se poate juca fără probleme. Având acordul federaţiei, gazdele au tras cu dinţii de această scuză, astfel că oaspeţii n-au avut ce face şi s-au prezentat, cu 90 de minute înaintea orei de start, la Sala "Orizont". Ceea ce au găsit acolo... întrece orice închipuire, Sala "Orizont", sala omologată (cum oare şi de către cine?) pentru jocuri de Liga Naţională, fiind un adevărat coşmar. Spaţiile de siguranţă din jurul terenului nu erau respectate, dimensiunile terenului erau mult mai mici decât cele standard (34x17, faţă de 40x20!), suprafaţa de joc era mizerabilă (probabil mai fusese spălată la începutul anului universitar!), iar în jurul terenului pândeau tot felul de capcane: tevi de calorifer neizolate, bări metalice, stâlpi de susţinere ai sălii... Iniţial, jucătoarele Neptunului au fost invitate să se schimbe într-un vestiar improvizat, într-un colţ al sălii, unde nu existau nici duşuri, nici grup sanitar. "Vă mutaţi după ce se eliberează vestiarul în care sunt junioarele", ne-au... liniştit gazdele. Refuzul conducerii constănţene de a accepta aceste condiţii şi faptul că directorul executiv al Neptunului a înaintat către cei doi arbitri ai jocului un protest scris cu privire la condiţiile de impracticabilitate a sălii, i-a determinat pe băcăuani să ia câteva măsuri de... extremă urgenţă: ţevile şi celelalte suprafeţe contondente din jurul terenului au fost acoperite în grabă cu nişte saltele, iar junioarele au fost mutate în vestiarul improvizat din tribune! Astfel, cu mai puţin de 45 de minute înaintea startului confruntării, constănţencele au putut intra în vestiarul "bun", acolo unde le aştepta o mizerie de nedescris, un miros ce amintea de cel al grupurilor sanitare stradale din anii 80, un wc de pe care lipsea capacul, trei pişoare (:D) şi trei duşuri, dintre care doar unul avea furtunul din dotare, evident fără para de duş, aruncată, undeva, într-un colţ al cabinei, lângă pereţii ce invitau la reflexii suprarealiste...
"Duşul" din vestiar. Unicul... |
Let's war!
Pregătite de război, fetele antrenate de Florentin Pera şi-au transformat sila, dar şi frica de o posibilă accidentare, în determinare şi, cu o uşoară întârziere, arbitri buzoieni Vasile Pavel şi Marian State au putut da startul acestui veritabil derby al supravieţuirii. Miza jocului a fost vizibilă încă din start, dar şi faptul că jucătoarele ambelor echipe sunt dispuse la mari sacrificii pentru a-şi apropia atât de mult dorita victorie. În primele minute, constănţencele s-au aflat mai mult la conducere (6-4, min.10), însă suportul necondiţionat (şi uneori dus peste limita bunului simţ...) al publicului băcăuan le readuce pe fetele lui Gabi Armanu la conducerea ostilităţilor (11-8, min.20). Este momentul în care Florin Pera ia o decizie ce avea să schimbe soarta jocului, trimiţând-o în poarta echipei sale pe ucraineanca Iana Sitenko. Aceasta apărase deja o aruncare de la 7 metri şi avea să-şi continue recitalul până la final, când în dreptul său s-au strâns 18 intervenţii salvatoare (10 din situaţii de unu contra unu) şi patru aruncări de la 7 metri, adică... toate de care au beneficiat gazdele! Un aport important la această evoluţie de excepţie o are şi apărarea "universitarelor", care a reuşit să o anihileze aproape în totalitate pe Amelia Busuioceanu, în timp ce interii Toma şi Lazăr, dar şi pivotul Shutska, au fost ca şi inexistenţi, doar fosta extremă a Tomisului, Mihaela Cherecheş punând probleme. La adăpostul arbitrajului... îngăduitor, băcăuancele au recurs la mijloace duse deseori dincolo de limita regulamentului (Sen şi Ghionea au părăsit terenul cu hemoragii nazale, fără ca agresoarele lor, Busuioceanu şi Krumova să primească vreo sancţiune!), dar chiar şi aşa echilibrul s-a păstrat până în ultimele secunde ale jocului. Introdusă în locul Renatei Ghionea (accidentată), Andreea Enescu (fostă Tîlvîc) avea să fie asul din mâneca lui Pera, cu patru goluri în ultimele zece minute (trei din ultimele patru ale echipei) şi o evoluţie sigură în centrul apărării. Scorul final, 24-23 pentru Neptun, a apărut pe tabelă cu cinci minute înainte de ultimul semnal, constănţencele apărând cu dinţii fragilul avantaj şi obţinând o victorie ce scoate, pentru moment, echipa de la malul mării din zona fierbinte a clasamentului. Minute bune după sfârşitul jocului, constănţencele au sărbătorit, cu lacrimi în ochi, acest succes, sub privirile consternate ale suporterilor echipei gazdă, care şi-au vărsat amarul asupra jucătoarelor băcăuane (Amelia Busuioceanu fiind prima vizată!), dar şi a primarului Romeo Stavarache, unul dintre cei mai aprigi susţinători ai grupării moldave.
Ilke Sen, după ce s-a întâlnit cu cotul Ameliei Busuioceanu |
CSM Bacău 2010 (antrenor: Gabriel Armanu): Adriana Croitoru 3 intervenţii salvatoare, Cristina Sîntămărean 4, Natalia Parhpomenko 4 - portari; Mihaela Cherecheş 7 goluri, Ştefania Lazăr 4, Amelia Busuioceanu 4, Ana Maria Simion 3, Mirela Toma 3, Gabriela Szabo 1, Irina Shutska 1, Sorina Geapană, Ioana Matei, Radina Krumova. Prezente la teren: Cristina Ciucă, Simona Duţă, Monica Amoagdei.
CSU Neptun Constanţa (antrenor: Florentin Pera): Mihaela Petrescu 3 intervenţii salvatoare, Iana Sitenko 18 (4x7m); Alla Sheiko 6 goluri (3x7m), Oana Cîrstea 5, Alexandra Iovănescu 4, Andreea Enescu 4, Oana Ionescu 2, Renata Ghionea 1, Ilke Sen 1, Andreea Mărginean 1, Cristina Rusali, Daniela Arfir. Prezente la teren: Simina Neag, Andreea Dincu, Mădălina Toma, Laura Roiban.
Au arbitrat: Vasile Pavel şi Marian State (Buzău).
Aruncări de la 7m: 0/4 (au ratat: Cherecheş 2, Busuioceanu, Simion) - 3/4 (a marcat: Sheiko 3, a ratat: Sheiko). Eliminări: 2 (Szabo 25, Toma 36) / 2 (Ionescu 30, Sen 40).
Sala: Orizont. Spectatori: 200.
Renata Ghionea, retrăind coşmarul din meciul cu Oţelul |
Declaraţii după meci:
Florentin Pera (antrenor principal CSU Neptun): "Este o victorie mare pentru noi, o victorie ce nu cred că poate fi pusă la îndoială. Fetele s-au dăruit total, au luptat până la epuizare şi, fără exagerare, sunt mândru de ele! Este o victorie muncită, obţinută la capătul unui meci epuizant, disputat în condiţii speciale şi în care au apărut durităţi pe care nu am vrea să le vedem pe un teren de sport. Îmi pare rău că au fost acceptate, pentru că este vorba de sportivi care îşi câştigă pâinea de pe urma handbalului şi care puteau suferi accidentări grave."
Gabriel Armanu (antrenor principal CSM Bacău): "Am ajuns să-mi fie ruşine faţă de suporterii din Bacău, oameni care cunosc bine fenomenul handbalistic şi care au aşteptări mult mai mari de la această echipă. Îmi pare rău că lumea a plecat dezamăgită de la sală, dezamăgiţi suntem şi noi, dar atât se poate face când iroseşti atâtea situaţii de unu contra unu. A greşi este omeneşte, dar astăzi noi am exagerat cu greşelile!".
Paul Alexe (director executiv CSU Neptun): "Din păcate, echipei noastre nu-i dă nimeni cadou puncte nemuncite, astfel că suntem nevoiţi să le obţinem pe teren, indiferent de condiţiile de joc. Aşa cum ne-am impus fără nici un dubiu în meciul cu Braşovul, datorită determinării de care au dat dovadă fetele, aşa am reuşit şi acum, la Bacău, o victorie extrem de importantă, meritată, care ne deschide drumul către o zonă mai liniştită a clasamentului. Dacă mi-e permis să fac haz de necaz, aş spune că începem să visăm la cupele europene, dacă Braşovul mai cedează câteva puncte la masa verde..."
Mai multe fotografii de la meci AICI.
Mai multe fotografii de la meci AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu