CSU Neptun Constanţa întâlneşte miercuri, de la ora 17.00, la Cluj, vicecampioana României, Universitatea Jolidon, într-o partidă ce face parte din programul ultimei etape a turului Ligii Naţionale. Constănţencele vor face deplasarea cu trenul, plecarea fiind programată mîine, la ora 17.30. În oraşul de pe Someş vor ajunge doar zece jucătoare, însoţite de antrenorul Florentin Pera, în timp ce restul echipei se va pregăti la Constanţa, sub conducerea preparatorului fizic Tiberiu Puta. "Modul în care a fost gândit programul Ligii Naţionale, dar şi bugetul, ne obligă la această soluţie. Vor merge la Cluj, în mare parte, jucătoarele care au evoluat mai puţin până acum. Nu aşteptăm minuni, dar sper ca fetele să înţeleagă faptul că au şansa de a-i dovedi domnului antrenor că pot reprezenta soluţii viabile pentru meciurile care vor urma", a declarat, pentru saitul clubului, directorul executiv Paul Alexe. "Sâmbătă, ne aşteaptă un meci foarte important, la Bucureşti, contra unei echipe care şi-a regăsit ritmul şi care se află în aceiaşi zonă fierbinte a clasamentului în care, din păcate, ne aflăm şi noi. Scutindu-le de oboseala inerentă a unui drum până la Cluj şi înapoi, care ar fi fost urmată la o zi distanţă de cel către Bucureşti, sperăm să avem jucătoarele de bază la un nivel maxim, care să ne ofere şansa de a lupta pentru un rezultat favorabil contra CSM-ului", a continuat oficialul constănţean.
Meciul de la Cluj va fi condus de un cuplu de arbitri din Tg.Mureş, alcătuit din Adrian Nacu şi Adrian Rucoi, componenţi ai lotului naţional B. Cei doi se află la cel de-al doilea meci la nivelul Ligii Naţionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu