CSU Neptun Constanţa a obţinut, în această după-amiază, semnătura băimărencei Renata-Andrada Ghionea (Tătăran), care urmează să evolueze sub culorile echipei de la malul mării cel puţin până în vară. În vârstă de 26 de ani, jucătoarea a evoluat în prima parte a campionatului la HC Oţelul Galaţi. "Ne bucurăm că am reuşit să o aducem la Constanţa, este o jucătoare de valoare, care ne poate ajuta să ne îndeplinim obiectivul fixat pentru actualul sezon, acela de a menţine handbalul feminin constănţean în prima ligă", a declarat, pentru saitul clubului, directorul executiv Paul Alexe. Renata Ghionea evoluează pe postul de inter dreapta, primii paşi în handbal făcându-i în oraşul natal, la Marta Baia Mare, debutul în prima ligă fiind consemnat în 2003, sub culorile echipei Selmont Baia Mare. Jucătoarea va colabora pentru a doua oară în carieră cu antrenorul Florentin Pera, sub conducerea căruia a mai avoluat la CSM Cetate Deva, în 2007. "Renata vine să acopere un post deficitar în echipa noastră şi, sunt convins, experienţa şi valoare sa vor aduce un mare plus în jocul nostru", a declarat, la rândul său, antrenorul constănţean. Fostă componentă a loturilor naţionale de junioare, tineret şi senioare, Renata Ghionea speră să revină la cel mai înalt nivel, după o serie de accidentări care i-au marcat cariera. Din vara anului 2008, este căsătorită cu internaţionalul român Valentin Ghionea, actualul jucător al campioanei HCM Constanţa. Interesant este faptul că în copilărie, Renata a locuit o perioadă la Constanţa, alături de părinţii săi, ea fiind fiica fostului mare jucător al Farului, de la sfârşitul anilor 80, Ioan Tătăran!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu