Sâmbătă, 15 octombrie (ora 11.00), CSU Neptun Constanţa susţine un nou meci din cadrul Ligii Naţionale, fetele antrenate de Florentin Pera urmând să întâlnească, în deplasare, pe HCM Baia Mare. O confruntare ce se anunţă deosebit de interesantă, între reprezentantele a două şcoli de tradiţie în handbalul feminin românesc, ajunse, în prezent, să trăiască momente dificile, ambele echipe având drept obiectiv pentru actualul sezon menţinerea în prima ligă. Băimărencele sunt recunoscute pentru ambiţia cu care evoluează în faţa propriilor suporteri şi, chiar dacă au pierdut în ultimul an cele mai valoroase jucătoare (inclusiv internaţionalele Melinda Geiger şi Camelia Balint), continuă să reprezinte una dintre echipele redutabile ale întrecerii interne. Proaspăta internaţională Eliza Buceschi (una dintre marile speranţe ale handbalului feminin românesc), Aneta Pîrvuţ, Jenica Rudics, Sabine Klimek, Claudia Cetăţeanu sau Lavinia Dobromir reprezintă tot atâtea motive de îngrijorare pentru antrenorul constănţean, Florentin Pera. "Baia Mare este o echipa puternică pe teren prorpiu, mult mai omogenă decât echipa noastră şi, cu siguranţă, ne aşteaptă o confruntare dificilă. Sper, însă, ca felete noastre să conştientizeze importanţa jocului, să se mobilizeze şi să obţinem un rezultat bun", a declarat Pera.
În tabăra constănţeană, un ochi plânge, unul râde. Egalul cu HC Dunărea Brăila a dat un plus de încredere constănţencelor, dar rămâne regretul unei victorii scăpate printre degete. "Dacă ne-ar fi spus cineva înainte de meci că vom remiza cu Brăila, aş fi spus că este un rezultat bun. Din păcate, faptul că am ratat victoria în ultima secundă a avut darul să ne umbrească bucuria câştigării unui punct important în realizarea obiectivului propus. Acum, este important să uităm meciul cu Brăila şi să mergem cu încredere la Baia Mare", a declarat, la rândul său, directorul executiv al Neptunului, Paul Alexe. Din păcate, există unele probleme medicale în lotul constănţean, însă se speră rezolvarea acestora până la ora plecării spre Baia Mare, programată joi, după prânz. Deplasarea cea mai lungă din acest sezon se va face în două etape, cu autocarul până la Bucureşti şi cu trenul până la Baia Mare, unde se va ajunge în dimineaţa zilei de vineri. "Se merge cu trenul, la cuşetă, pentru a reduce pe cât posibil oboseala după un astfel de drum. Sperăm să le avem pe fete în cea mai bună dispoziţie de joc la ora meciului. Modul în care au evoluat contra Brăilei, ne dă dreptul să sperăm la un rezultat bun", a adăugat oficialul constănţean.
Meciul dintre HCM Baia Mare şi CSU Neptun Constanţa va fi condus de un cuplu feminin, foarte tânăr (începem să ne obişnuim...), format din Alina Muntean şi Mirabela Turdean (foto: zi de zi.ro). Cele două au debutat în Liga naţională în sezonul trecut şi se speră să calce pe urmele mult mai consacratelor Ana Maria Duţă şi Diana Florescu. Meciul din oraşul castanilor reprezintă un bun prilej pentru a le vedea potentialul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu